Tânărul Bogdan Adrian Ionuț nominalizat la Premiul Excellentia 2021

917
Bogdan Adrian Ionuț
Bogdan Adrian Ionuț

A fost premiat pentru eseu și pentru poeziile lui cu argint și aur. A absolvit cu succes matematică – informatică la C.T. Alexandru Roman Aleșd. Acum Bogdan Adrian Ionuț e student la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj -Napoca și nominalizat la Premiul Excellentia 2021. Până pe 16 iunie, tânărul, originar din Țețchea, poate fi votat accesând link-ul următor.

„Este o onoare pentru mine să fiu unul din cei nominalizați pentru Premiul Excellentia 2021 și vă mulțumesc anticipat tuturor colegilor studenți din cadrul UBB care îmi veți acorda un vot în perioada 8-16 iunie”, e mesajul tânărului.

Cine e Bogdan Adrian Ionuț?

„Aș putea spune că un bihorean care s-a încăpățânat să creadă că noi, tinerii, suntem generația care poate să facă lucrurile să meargă și totodată, generația care va face diferența.
În urmă cu doi ani luam o decizie contrară așteptărilor, deși eram în pragul absolvirii cu succes a unui profil real (matematică-informatică), am simțit nevoia că pot să ajut la schimbarea lucrurilor prin a mă înscrie la Facultatea de Studii Europene. Și ce decizie bună am mai luat!”, spune studentul care a fost repede remarcat.

„După aproape doi ani de studii a mecanismelor de funcționare ale Uniunii Europene, a administrației europene și naționale, a economiei internaționale sau europene, a relațiilor internaționale sau negocierilor în politica externă simt că pot să mă fac folositor comunității în care trăiesc și împreună cu ceilalți să venim cu ,,update-ul” de care țara noastră chiar are nevoie”, consideră Bogdan Andrei Ionuț.

E surprins plăcut de nominalizarea la premiile Excellentia 2021 și se declară foarte recunoscător colegilor care au venit cu această nominalizare.

„Am fost surprins, iar acest lucru mă determină și mai mult să îmi creez o carieră profesională în care performanța să fie cuvântul cheie, dar și să rămân un participant activ în ceea ce privește voluntariatul”, consideră tânărul.

Cum ajungi să fii beneficiarul aprecierilor colegilor și a unei astfel de nominalizări?

„Cred că principalele motive pentru care am fost nominalizat de colegii mei au fost rezultatele mele academice (sunt beneficiarul bursei de performanță la nivelul specializării noastre), participările mele în cadrul unor mese rotunde, dar și conferințe internaționale (ultima în aprilie anul acesta: The European Union’s External Relations and the Global Order (EUXGLOB), unde am prezentat o lucrare în domeniul politicii externe: Between Russian and Chinese expansionism, NATO and its challenges care urmează să fie publicată într-un volum colectiv în august anul acesta) și în cele din urmă poate și faptul că sunt coautor a trei cărți de literatură și eseistică (sub foarte buna coordonare a poetei Mihaela Dindelegan)”, ne-a explicat Bogdan Andrei Ionuț.

Poate însă că pentru colegii care l-au nominalizat a contat mult determinarea și implicarea sa.

„Colegii care au apucat deja să mă cunoască, știu că mereu am vrut să fac ,«acea diferență» despre care vorbeam anterior, iar în timpul liceului m-am implicat în diverse activități, de la voluntariatul social în care încercam să dăm o mână de ajutor celor aflați în nevoie până la organizarea de evenimente și proiecte pentru diferite grupuri de persoane”, consideră studentul.

Premiul Excellentia ar însemna pentru el „o reală încununare a eforturilor mele de până acum, o satisfacție personală și un adevărat stimulent pentru a-mi continua munca cu același spirit….În cele din urmă vin cu mulțumirile de rigoare pentru colegii din cadrul UBB (studenți licență/master/doctorat) care îmi vor acorda încrederea lor prin acest vot și pe care îi rog să facă acest lucru până cel târziu în data de 16 iunie, le sunt recunoscător și le spun că idealul rămâne același, împreună putem fi schimbarea pe care dorim să o vedem”, spune Bogdan Andrei Ionuț.

El poate fi votat accesând link-ul următor

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.