Regele Mihai I al României comemorat la Subpiatra

999
 

În vremea monarhiei constituționale, dintre anii 1866-1947, s-au înfăptuit unele dintre cele mai importante obiective ale națiunii române: obținerea Independenței de stat a României (1877-1878), proclamarea Regatului (1881), Marea Unire din 1918, recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române(1885) și ridicarea sa la rangul de Patriarhie (1925).

​Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel-Pop – în cadrul unei conferințe susținute în 10 mai 2021 la Biblioteca Academiei Române – afirma: Monarhia constituțională inaugurata la 10 mai 1866, odată cu înscăunarea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a adus României stabilitate și echilibru, creând prin efortul clasei politice și intelectuale și prinantrenarea în acest efort a națiunii, auspiciile sincronizării noastre cu civilizația europeană. Adică a adus așezarea noastră în acel circuit de valori verificate care au asigurat lumii europene prosperitate, eficiență și preluarea modelului european într-un cadru mondial, ca un model de succes. Realizându-se într-un ritmalert modernizarea României, practic în 80 de ani țara noastră a recuperat un decalaj de sute de ani față de civilizația occidentală.

 

​Academicianul Dan Berindei – în cadrul unei conferințe susținute în 10 mai 2013 în Aula Academiei Române – spunea: Timp de opt decenii România a avut în frunte regii ei, în perioada cea mai fastă a dezvoltării sale. Românii trebuie să rămână recunoscători regilor ei, să nu-i uite și să-i cinstească, ei înscriind în istoria țării, pagini de afirmare națională și de progres.

​Anual, în data de 10 mai, la sărbătoarea Zilei Naționale a Regalității, sunt comemorați cu respect și evlavie: Regele Carol I și Regina Elisabeta, Regele Ferdinand și Regina Maria, RegeleCarol al II-lea și Regina Elena, Regele Mihai I și Regina Ana.

​​Regii României au rămas în memoria colectivă a poporului român prin ceva specific. ​Regele Carol I – domnitor (1866-1881) și rege (1881-1914) al României – a fost ctitorul României modern, cel care ne-a dobândit prin luptă independența.

​Regele Ferdinand (1914-1927) a fost ctitorul României Mari.

​Regele Carol al II-lea (1930-1940) a contribuit la dezvoltarea economică, culturală și edilitară a României.

​Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) a rămas în istorie, ca simbol al unității și demnității poporului român de pretutindeni și ca exemplu de curaj, înțelepciune și devotament în slujirea patriei și a neamului românesc în vremurile dificile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada de început a regimului comunist din România – spunea în 5 decembrie 2017 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în mesajulde condoleanțe adresat Casei Regale a României la moartea Regelui Mihai.

​Autentic creștin, Regele Mihai a trăit potrivit principiului călăuzitor al Monarhiei Române: Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu). A fost un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, cu mult respect față de ierarhia bisericească, Sfintele Taine și față de rânduielile sfinte ale Bisericii.

Prin cununa virtuților și prin coroana suferințelor pe care a trait-o din plin și cu demnitate, a reprezentat o forță morală pentru poporul român, pe care l-a iubit și slujit.

​În 1992, de sărbătorile Pascale, de la balconul unui hotel din capitală, s-a adresat sutelor de mii de oameni care îi scandau numele: Am ajuns aici, la București, de la Putna, după 45 de anide pribegie. Sunt atât de bucuros că această vizită aici a coincis cu sărbătorile Paștelui. Paștele, prin Învierea Mântuitorului nostru, sunt convins că va fi și reînvierea țării românești. Sunt sigur și știu că România va reînvia și va renaște. Cu toate că am fost departe de voi mai bine de 45 de ani, nu v-am uitat niciodată și vă iubesc din toată inima!

​Regale Mihai a fost un adevărat ambasador al României, care a promovat neobosit interesele țării sale. A jucat un rol decisiv în democratizarea României, a militat și a contribuit intens pentru integrarea României în NATO și în Uniunea Europeană.

​A fost un om foarte înțelept, un mare patriot și apărător al valorilor neamului românesc. Pe 25 octombrie 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani a ținut un discurs în Parlamentul României, în care afirma: Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul; lumea de mâine nu poate exista fără morală, credință și memorie; cele mai importante lucruri de dobândit după democrație și libertate sunt identitatea și demnitatea.

​În anul acesta s-au împlinit, la 25 octombrie, 100 de ani de la nașterea Majestății Sale Regele Mihai I al României, iar la 5 decembrie, patru ani de când a trecut la cele veșnice.

​În acest context, Parohia Ortodoxă Subpiatra a organizat o activitate comemorativă și cultural-educativă, menită să ne reamintească, spre a fi cultivate, acele valori care l-au definit pe Regele Mihai I și pe care le-a transmis tuturor românilor: credința în Dumnezeu, iubirea față de poporul român, răbdarea în suferință, puterea de a-i ierta pe cei ostili, curajul, hărnicia, modestia și buna-cuviință.

​În perioada 2-4 decembrie a.c., după săvârșirea Vecerniei, în biserica parohială din satul Subpiatră, preotul paroh Lucian Crișana prezentat prelegerile: Rolul Monarhiei în modernizarea României; Regele Mihai I – un simbol al unității și demnității poporului român de pretutindeni; Cununa virtuților și coroana suferinței Regelui Mihai I al României.

​Elevul Florin Rafael Dad – care a obținut în acest an locul I la Concursul Național de Istorie „Nicolae Iorga” – a prezentat referatele: Istoria Monarhiei în România și Regele Mihai I – ultimul bastion al României care s-a opus comunismului.

​Duminică, 5 decembrie, după Sfânta Liturghie, s-a săvârșit slujba Parastasului pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Cu acest prilej, preotul Lucian Crișan a susținutprelegerea: Regele Mhai I – un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române și fidel poporului român.

​Copiii și tinerii din grupele de cateheză ale parohiei au interpretat Imnul Național al României – „Deșteaptă-te, române!”, apoi Imnul Regal al României – „Trăiască Regele!” și au susținutun recital de cântări patriotice.

​Activitatea a continuat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu și s-a încheiat cu un recital de colinde tradiționale susținut de copiiiși tinerii din parohie în scop caritabil. A fost ajutată o familie cu cinci copii aflată în dificultate și o familie căreia în urma unui incendiu i-a fost distrusă casa.

Preot Lucian Crișan

 

Urmărește-ne și pe Google News