Prima ediție a Târgului de Crăciun organizată de elevii Școlii Hotar (foto)

227
elevii Școlii Hotar

Școala Gimnazială Nr.1 Hotar a realizat prima Ediție a ,,Târgului  de Crăciun” vineri, 13 decembrie 2019, la Căminul Cultural din comuna Țețchea, care s-a dovedit a fi neîncăpător.

La eveniment au participat preșcolari, elevi, profesori, părinți și membri ai comunității locale dornici de a împărtăși, unii cu alții, spiritul sărbătorilor de iarnă. În atmosfera colindelor, elevii, îndrumați de cadrele didactice și-au prezentat standul cu produsele realizate pentru vânzare. Nu au lipsit de pe tarabele micuților comercianți produse de patiserie: prăjiturele, gogoși, clătite și fursecuri; băuturi mult apreciate de cei prezenți: limonadă, ceai, ciocolată caldă; bucate tradiționale: sarmale, plăcinte, turtă dulce, cozonaci și decorațiuni de Crăciun, toate hand-made realizate la clasă de către copiii ajutați de educatori, învățători și diriginți. Carismatici și entuziamați, elevii au demonstrat încă o dată că sunt sufletul comunității locale capabili să adune la un loc diverseleculturi gastronomice ale tuturor etniilor din comunitate.

Activitatea „Târgul de Crăciun” a fost realizată pentru a marca puțin diferit Sărbătoarea Sfântă a Nașterii Mântuitorului, pentru a implica această comunitate  în viața școlii și pentru ca fiecare clasă de elevi din școală să își poată finanța un proiect scris de ei la nivel de clasă.

Comunitatea suntem noi toți: școală, familie și întreaga comunitate locală a comunei Țețchea; unii fără alții nu putem funcționa corespunzător”, a declarat doamna director a școlii, bucuroasă de rezultatele acestei activități, mulțumind tuturor pentru implicarea și devotamentul de care  au dat dovadă în organizarea și buna desfășurare a târgului.

Activitatea este finanțată și desfășurată în cadrul proiectului Incluziunea înseamnă învățare pentru toți, coordonat de Fundația Noi Orizonturi Lupeni, co-finanțat din Programul de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România, finanţat prin Granturile SEE – 2014-2021.

elevii Școlii Hotar 2

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.