Patimile Domnului comemorate la Țețchea

952
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Țețchea la Parohia Ortodoxă Țețchea
Foto ©️ Parohia Ortodoxă Țețchea

Joia Mare are o bogată semnificație duhovnicească în Creștinism, fiind marcată de instituirea Sfintei Taine a Euharistiei în urma Cinei celei de Taină, trădarea Lui Iisus de către Iuda Iscarioteanul, prinderea și începutul patimilor Domnului Hristos care vor culmina cu Drumul Crucii și Răstignirea Sa în Vinerea Mare. Dar cum după Moarte și Patimi, întotdeauna vine Învierea și bucuria celor ce cred în Dumnezeu, așa și în aceste zile de comemorare a patimilor pe care le trăim cu tristețe, în contemplație, dar și cu nădejde neobosită, urmează Învieriea și biruința Vieții  asupra Morții. 

 

În această deosebită zi pentru Creștinătate, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Țețchea, alături de Parohia Ortodoxă din localitate au reușit să marcheze acest început al Patimilor Domnului prin realizarea proiectului Sfintele Paști – bucurie pentru toți, proiect în cadrul parteneriatului Biserică-Școală: „LĂSAŢI COPIII  SĂ VINĂ LA MINE” și sprijinit în mod activ și deosebit de Primăria Comunei Țețchea. Astfel, după Săvârșirea Sfintei Liturghii și cuvântul de învățătură rostit de Părintele Paroh Vasile Ficuț credincioșilor, elevilor și dascălilor participanți, un grup de elevi pregătiți muzical de dna Prof. Pojar Anca au surprins plăcut credincioșii prin cântarea mai multor pricesne. 

De asemenea, azi a fost momentul de premiere al tuturor elevilor care în ultimele două luni de zile, în cadrul orelor de religie cu dl Prof. Irimescu Florian au pictat icoane, care azi au fost expuse și apreciate în Biserica Ortodoxă din Țețchea. Toți elevii care au participat la cântarea pricesnelor sau realizarea de icoane în ateleriul de pictură al Școlii și Bisericii au fost la finalul activității premiați cu diplome, cărți și pachete cu ducliuri din partea Primăriei și a Bisericii. Organizatorii proiectului: Părintele Paroh Vasile Ficuț, Prof. Ilea Luminița și Secretarul Consiliului Parohial Bogdan Adrian Ionuț, le-au transmis copiiilor cele mai sincere felicitări pentru munca depusă în realizarea frumoaselor icoane și i-au îndemnat pe elevi să nu uite niciodată de importanța legăturii lor cu Dumnezeu, să o prețuiască și intensifice, mai ales în această perioadă încărcată din punct de vedere spiritual. 

În cele șapte săptămâni de activitate și organizare a proiectelor au fost implicați aproape 50 de copii din ciclul primar și gimnazial, autoritățile locale, dar și următoarele cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Țețchea: Pop Cristina, Turcuș Lavinia, Alexa Andreea, Marina Sorin, Marina Mariana, Bolojan Rodica și dna preoteasă Ficuț Silvia. 

„La finalul acestei activități, ne bucurăm pentru realizările și munca elevilor, dascălilor și tuturor celor care au contribuit la acest frumos eveniment pe care, dorim să îl tranformăm într-o tradiție a Bisericii noastre și, de asemenea, dorim să transmitem tuturor Sărbători Fericite, în pace, cu bucurie și plinătate sufletească altăuri de cei dragi”, transmite Secretarul Consiliului Parohial, Bogdan Adrian Ionuț.

 

Urmărește-ne și pe Google News