Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Parohia Ortodoxă Subpiatra a organizat în perioada 8-10 iulie a.c. un pelerinaj la sfintele mănăstiri din Moldova.
Au participat 20 de copii și tineri din grupele de cateheză ale parohiei, coordonați de preotul paroh Crișan Lucian și de profesorul de religie Irimescu Florian de la Școala Gimnazială nr. 1 Hotar. Acestora li s-au alăturat 12 copii de la Școala Gimnazială nr.1 Tileagd, coordonați de doamna preoteasă Crișan Georgeta, profesor de limba și literatura română.
Tinerii pelerini, cu vârste cuprinse între 10 și 20 de ani, au vizitat mănăstiri, locașuri de cult, muzee și câteva importante obiective turistice.
Primul popas a fost la Mănăstirea Recea din județul Mureș, unde se află mormântul părintelui Ioan Iovan, apoi la Lacu Roșu și Cheile Bicazului, unde s- au bucurat de frumusețea naturii. Itinerarul a continuat la mănăstirile reprezentative din județul Nemț: Bistrița, Secu, Sihastria – unde s-au rugat în chilia și la mormântul părintelui Ilie Cleopa – Neamț, Agapia, Văratec, Petru Vodă – unde s-au rugat la mormintele marilor duhovnici Iustin Pârvu și Gheorghe Calciu.
Au vizitat Casa memorială și Parcul tematic Ion Creangă de la Humulești, unde s-au întâlnit cu personajele îndrăgite din opera marelui povestitor.
Ultimul popas a fost la Cetatea Neamț, unde au făcut o incursiune în trecutul poporului român. În cele trei zile, tinerii pelerini și-au îmbogățit cunoștințele de religie, istorie, geografie, limba și literatura română s-au rugat, au cântat, au luat masa împreună, și au legat prietenii.
Acest pelerinaj a fost răsplata pentru implicarea tinerilor în activitățile catehetice ale parohiei și a avut ca obiective: formarea și zidirea duhovnicească, cunoașterea valorilor istorice, culturale și spirituale ale poporului român, consolidarea dragostei față de Biserică și neam.
La final, preotul paroh Crișan Lucian le-a mulțumit tinerilor pelerini pentru participare și i-a îndemnat să aprofundeze cunoașterea tezaurului spiritual și cultural al poporului român.
Preot paroh al Parohiei Subpiatra, Crișan Lucian