20.3 C
Aleşd
duminică, 8 septembrie 2024
Blue Container Aleșd

ANIVERSARE MARCATĂ PRINTR-UN MARȘ ÎN TĂCERE

În data de 29 septembrie Gabriel ar fi împlinit 20 de ani. O vârstă la care tinerii își fac planuri de viitor, dăruiesc dragostea lor băiatului sau fetei iubite,iar lumea este numai a lor. Soarta însă nu a fost favorabilă și nu a împărtășit visurile lui Gabi. Cu 43 de zile în urmă, la data de 19 august, în urma unui conflict în curtea casei unde locuia Gabriel, între tatăl lui și agresor, care l-a înjurat și calomniat pe Gabriel, făcându-l bastard, Gabi l-a rugat să părăsească curtea casei lui în două minute, dar ucigașul a continuat agresiunile verbale, amenințând că„ îi taie pe toți”. Tatăl lui Gabi lovește motocoasa cu un băț pentru a o îndepărta de el, apoi ucigașul a îndreptat-o spre Gabriel tăindu-l și producându-i răni incompatibile cu viața. Tușe Mihaela , mama lui Gabriel ne-a mărturisit că este indignată de modul în care se derulează ancheta, în acest caz.

Tergiversarea poate fi cauzată de incompetența celor care se ocupă de caz, sau de alte cauze pe care nu le cunoaștem. Există suspiciunea că, crima ar putea fi încadrată la „ucidere din culpă”, ceea ce ar fi o gravă greșeală judiciară, întrucât toate dovezile sunt împotriva acestei încadrări. La acestea se adaugă și declarația fratelui criminalului că fratele lui nu v-a sta la pușcărie, pentru că îl v-a scoate cu 200 mii de euro? Pentru a demonta aceste „bârfe”, organele competente trebuie să urgenteze finalizarea dosarului și trimiterea acestuia la judecătorie, pentru ca cel vinovat să primească pedeapsa meritată.

În memoria lui Gabriel Cudi, colegii de la karate și cei de la fotbal, sporturi practicate cu succes de Gabriel ( era deținătorul centurii negre la karate), au ridicat un monument în apropierea de stadion, exact în locul unde și-a dat ultima suflare.

Duminică, 24 septembrie , după oficierea slujbei de parastas la 40 de zile, cortegiul s-a deplasat la locul unde s-a ridicat monumentul memorial, fiind sfințit de preot. „Bâlbâiala” autorităților judiciare i-a determinat pe cei apropiați, pe cei care l-au cunoscut și iubit pe Gabriel, să protesteze, prin organizarea unui marș al tăcerii, în ziua când Gabriel ar fi împlinit 20 de ani. Vineri, 29 septembrie, începând cu ora 17, un cortegiu alcătuit din cca. 50 de persoane, colegi, prieteni,cunoscuți, purtând fotografii ale celui comemorat, au pornit de la casa în care a locuit Gabriel îndreptându-se spre stadion. La monument sau depus buchete de flori, sau aprins lumânări și sau ținut momente de reculegere.

Emoționant a fost momentul când părinții și fosta lui prietenă, frumoasa Tamara, au îngenuncheat, vărsând lacrimi de durere și despărțire veșnică. La finalul acestei emoționantei ceremonii, grupul de tineri prezenți au scandat : „Vrem dreptate, Vrem adevăr”. Marșul a continuat până la cimitir, unde își doarme somnul de veci Gabriel Cudi. Opinia publică așteaptă rezolvarea cazului, iar criminalul să-și ispășească pedeapsa meritată.

Nicu Răcuciu

 

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,226FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
982CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,650AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI