Câştigătorii concursurilor „Prietenii Pompierilor” şi „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”

257

Joi, 12 mai, pe baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv „Bihorul” Oradea s-a desfăşurat faza judeţeană a concursurilor „Prietenii Pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”, competiţii la care au participat  20 de echipe: 19 echipe calificate în urma concursurilor desfăşurate la nivel zonal (şapte echipe participante la concursul „Prietenii Pompierilor” şi 12, la „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”) şi o echipă de elevi cu cerinţe educative speciale din cadrul Liceului Tehnologic „George Bariţiu” Oradea, invitată să participe la concursul de protecţie civilă.

 

Activitatea, organizată anual de Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, urmăreşte promovarea atitudinilor şi comportamentelor adecvate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi susţinerea şi încurajarea spiritului civic în rândul elevilor. 
În cadrul concursului ” Prietenii Pompierilor ” fiecare echipaj a fost format din zece elevi (un comandant, opt concurenţi şi o rezervă), băieţi şi fete, cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani.  La finalul competiţiei, ce a constat în două probe practice („Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole”) şi una teoretică, clasamentul a fost următorul:

Fete
Locul I – Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş
Locul II – Şcoala Gimnazială Nr. 1 Remetea
          Locul III      – Şcoala Gimnazială Nr. 1 Chişlaz
Băieţi
Locul I – Şcoala Gimnazială Nr. 1 Căbeşti
Locul II – Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş” Beiuş
Locul III – Şcoala Gimnazială Nr. 1 Derna
Totodată, în cadrul aceluiaşi concurs, Cupa „Fair-play” a fost acordată Liceului Tehnologic Şuncuiuş.

La competiţia cu tematică de protecţie civilă „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa ”,  organizată distinct pe două niveluri (ciclul gimnazial şi ciclul liceal), echipele concurente s-au întrecut tot pe parcursul a trei probe (o probă teoretică şi două probe practice: “ Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 de  metri” şi “ Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”), rezultatele finale fiind următoarele:

Clasele V-VIII
Locul I – Şcoala Gimnazială “Miron Pompiliu” Ştei
Locul II – Colegiul Naţional „Octavian Goga” Marghita
Locul III – Şcoala Gimnazială Petreu
Clasele IX-XI
Locul I – Liceul Tehnologic „Ady Endre” Oradea
Locul II – Liceul Tehnologic nr. 1 Şuncuiuş
Locul III – Liceul Tehnologic „Horea” Marghita
Cupa “Fair-play” a fost acordată echipei Liceului Tehnologic „George Bariţiu” Oradea.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.