10 C
Aleşd
marți, 28 octombrie 2025
Blue Container Aleșd

Polițist, agresat în fața soției și a fetiței, la Șinteu. Agresorul, plasat sub control judiciar

Șeful de post din comuna Șinteu a fost victima unei agresiuni în noaptea de 11 octombrie, în timpul balului organizat cu ocazia „Sărbătorii Cartofului”. Deși se afla în timpul liber, împreună cu soția și fetița sa, polițistul a fost lovit cu pumnii în față de un individ, fiind ulterior transportat cu ambulanța la spital.

Incidentul a fost confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, care efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit informațiilor obținute de AlesdOnline, atacul s-a produs în jurul orei 22:00, după terminarea programului de lucru al polițistului, care participa la eveniment în calitate de civil. Agresiunea ar fi fost neprovocată, victima fiind lovită în zona feței, în văzul familiei și al celor prezenți la petrecere.

În urma loviturilor primite, șeful de post a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță. Agresorul a fost identificat și reținut pentru 24 de ore, urmând ca cercetările să continue pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Potrivit unui comunicat transmis marți, 28 octombrie 2025, pentru AlesdOnline, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd a confirmat existența dosarului penal și a precizat că cercetările vizează infracțiunile prevăzute de articolul 193, alineatul 2 din Codul Penal (lovirea sau alte violențe) și articolul 371 (tulburarea ordinii și liniștii publice).

Totodată, instituția a menționat că incidentul s-a produs în căminul cultural din localitate, în timpul serbării câmpenești „Balul Cartofului”, unde se aflau mai multe persoane.

După ce polițistul a dansat și s-a așezat pe o bancă, agresorul s-a apropiat și, fără niciun motiv, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona capului, provocându-i multiple leziuni. Martorii prezenți au intervenit imediat și i-au despărțit pe cei doi, incidentul fiind astfel aplanat.

Conform raportului medico-legal, victima a suferit o plagă la nivelul arcadei drepte, tumefacții și echimoze faciale și pe brațul drept, necesitând 12 zile de îngrijiri medicale.

Parchetul precizează că polițistul nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu la momentul agresiunii.

Față de agresor a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,668FaniÎmi place
1,746CititoriConectați-vă
1,035CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,910AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI