A apărut încă o dovadă că urşii sunt prezenţi în zonele de deal alte județului Bihor, unde nu au mai fost văzuţi niciodată până acum.
Recent (în 19 mai, la ora 4 şi 19 minute dimineaţa), un urs a fost surprins într-o fotografie de sistemul de supraveghere, pe un fond de vânătoare situat lângă localitatea bihoreană Derna.
La începutul lunii mai, un alt urs a fost văzut mai întâi pe o cameră de monitorizare instalată în pădure, pe Fondul cinegetic nr. 21 Paleu, dar şi la marginea satului Săldăbagiu de Munte, în imediata vecinătate a municipiului Oradea.
E surprinzător faptul că urşii au ajuns la o altitudine atât de joasă, dar specialiştii apreciază că animalele s-au rătăcit şi, în final, vor pleca spre zona montană a judeţului Bihor.
































