Tragedie în localitatea Dernișoara: Un băiețel în vârstă de 7 ani s-a înecat într-o baltă de pescuit

2775
 

Joi, 19 octombrie, în jurul orei 11.40, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenția echipajelor de salvatori, în localitatea Dernișoara, comuna Derna, precizând că un copil căzuse într-o baltă de pescuit, cel mic fiind scos din apă, în stare de inconștiență, de către mama sa, care a început manevrele de resuscitare.

 

​La locul indicat de apelant au fost mobilizate de urgență, echipajul medical care încadrează elicopterul SMURD și două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, cu ambulanța de tip B2 a subunității și cu o autospecială de intervenție.

​Ajunse la adresa indicată, echipajele au preluat victima aflată în stop cardio-respirator și au continuat efectuarea manevrelor de resuscitare până în jurul orei 13.50, însă, din nefericire, băiețelul, în vârstă de 7 ani, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.