3.4 C
Aleşd
miercuri, 4 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Șofer reținut după ce a lovit intenționat cu mașina un câine

Un bărbat, cercetat pentru rănirea cu intenție a câinelui unei consătene, reținut de polițiștii de la protecția animalelor.

La data de 27 martie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 54 de ani, din localitatea Popești, județul Bihor, cercetat pentru comiterea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.

Din cercetări a rezultat că, la data de 29 decembrie 2023, în jurul orei 13.30, în timp ce conducea un autoturism în localitatea de domiciliu, ar fi urmărit câinele unei consătene, circulând inclusiv pe sensul opus de circulație și l-ar fi lovit cu autovehiculul, intenționat, cu scopul de a-l ucide.

În urma incidentului, câinele a suferit leziuni la nivelul capului, pierzându-și definitiv vederea la unul dintre ochi.

La data 28 martie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor îl vor prezenta pe bărbatul de 54 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,565FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI