Miercuri, 12 octombrie în jurul orei 11.35, pe drumul județean 108 I, în localitatea Chistag, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat uşor un pieton.
În momentul acroșajului, victima, un bărbat de 87 de ani, din comuna Aștileu, s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.
Polițiști bihoreni recomandă respectarea normelor rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
DRUM BUN!