8.1 C
Aleşd
luni, 27 martie 2023

Tânăr prins conducând drogat pe D.N.1 în Lugașu de Jos

Urmărește-ne și pe Google News

Tot mai mulți șoferi sunt prinși conducând sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

- Publicitate -

Marți, 10 ianuarie, la ora 09.48, pe D.N.1 în localitatea bihoreană Lugașu de Jos, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 25 de ani, din municipiul Galați, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.

Tânărul a fost testat cu aparatul drug-test, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză s-a întocmit dosar penal pe numele tânărului de 25 de ani, a mai spus Farcuța.

Tot marți, 10 ianuarie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depăşirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 36.975 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere. 

Astfel, în cadrul acțiunilor au fost sancționați 45 de pietoni, 18 sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, trei pentru depășiri neregulamentare, au fost sancționate trei opriri neregulamentare, trei sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, iar 15 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

- Publicitate -
- Publicitate -
 
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

32,779FaniÎmi place
1,768CititoriConectați-vă
41CititoriConectați-vă
1,420AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI