Luni, 26 octombrie 2020 a avut loc ceremonia de depunere a jurământului al primarului ales, domnul Levente Sorban și al consilierilor locali ai comunei Lugașu de Jos. Depunerea jurământului și totodată constituirea Consiliului Local s-a desfășurat într-un cadru solemn și a început cu intonarea Imnului Național, în prezența reprezentantului Instituției Prefectului, domnul Venig Adrian și prin participarea de la distanță a prefectului Dumitru Țiplea, în regim de videoconferință, care le-a urat tuturor mult succes.
Domnul primar Sorban Levente a îndemnat la unitate în cadrul consiliului local, pentru ca, așa cum au și jurat aleșii, să facă tot ce le stă în putere pentru binele comunității.
La ceremonie a participat și senatorul Cseke Attila, care a ținut să specifice că deși în campania electorală se spun multe lucruri, scopul celor aleși de către populație este acela de a lucra împreună pentru binele tuturor și a asigurat comunitatea de sprijinul UDMR.

Depunerea jurământului a fost urmată de o ședință extraordinară pentru stabilirea componenței comisiilor și alegerea viceprimarului.
Pentru funcția de viceprimar au fost nominalizați domnii: Ivan Voicu Lucian, Fabric Ladislau, Kalman Zoltan, Luca Gavril și Cofar Cătălin Nicolae.
Primii patru au renunțat la nominalizare, astfel în cursă a rămas domnul Cofar Cătălin. În urma votului secret, domnul Cofar a obținut 7 voturi „pentru”, iar 4 buletine de vot au fost nule.

































