2.2 C
Aleşd
sâmbătă, 24 ianuarie 2026
Blue Container Aleșd
AcasăȘtiri LocaleLugașu de josGaz și în comuna Lugaşu de Jos

Gaz și în comuna Lugaşu de Jos

În cadrul vizitei făcute marți în Bihor, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a anunțat că mai multe primării din Bihor printre care și primăria Lugaşu de Jos vor introduce rețele de gaz cu bani asigurați prin programul guvernamental „Anghel Saligny” şi Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Este vorba de 14 UAT-uri care vor continua lucrările de extindere sau de introducere a reţelelor de gaze naturale, de care vor beneficia locuitorii a 25 de localităţi.

Valoarea totală a investiţiilor derulate în județul Bihor este de peste 206 milioane de lei, fiind acordată prin Ordin comun al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi al Ministerului Energiei.

Cea mai mare sumă a fost asigurată pentru asocierea comunelor Tinca, Tulca şi Batăr, pentru înfiinţarea unei reţele inteligente de distribuţie a gazelor naturale fiind alocată suma de 42 milioane de lei.

Câte 17 miilioane de lei au fost distribuite comunelor Ineu, Săcădat, Copăcel, Drăgăneşti şi Popeşti, câte 16 milioane de lei pentru Auşeu, Balc, Hidişelu de Sus, Lugaşu de Jos, Sâniob şi Vadu Crişului. Alte 8 milioane de lei vor primi comunele Toboliu şi Viişoara, câte 7,5 milioane de lei sunt alocate comunelor Gepiu, Husasău de Tinca şi Lăzăreni şi câte 5,5 milioane de lei pentru Cefa, localitatea Inand şi Biharia, localitatea Cauaceu.

Am semnat ordinului de finanțare pentru proiectul de racordare la gaz al comunei Lugașu de Jos. Acest proiect a fost depus în cadrul programului de dezvoltare Anghel Saligny, inițiat în timpul mandatului domnului ministru Cseke Attila. Transmitem sincere mulțumiri domnului ministru Attila pentru implicarea și sprijinul acordat pentru acest proiect. Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ către îmbunătățirea calității vieții în Lugașu de Jos. Obiectivul nostru este să creăm o rețea de gaz care să servească nevoilor comunității noastre. Următorul pas al acestui proiect este etapa de proiectare, în care vom depune eforturi susținute pentru a asigura o implementare eficientă și durabilă a proiectului„, a precizat Sorbán Levente, Primarul comunei Lugașu de Jos.

În vederea încheierii contractelor de finanţare prin Programul Naţional de Investiții „Anghel Saligny”, pentru județul Bihor, în perioada 2022-2028, comunele enumerate au de pregătit şi de transmis ministerelor, în perioada următoare, o serie de documente, studii, hotărâri şi avize.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

38,776FaniÎmi place
1,739CititoriConectați-vă
1,051CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,960AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI