3.1 C
Aleşd
vineri, 19 aprilie 2024

Crimă la Lugașu de Jos! Un bărbat a fost înjunghiat

 

Un bărbat a murit vineri seară, în localitatea Lugașu de Jos după ce a fost înjunghiat în urma unui conflict iscat, se pare, între mai multe persoane de etnie romă. La faţa locului au ajuns şi mascaţii.

- Publicitate -

La fața locului s-a deplasat de urgență o Ambulanța SAJ Bihor precum și un echipaj SMURD de la Stația de Pompieri Aleșd. Totodată, a fost solicitat și echipajul de terapie intensiva mobilă (TIM) al SMURD Oradea, însă în pofida eforturilor echipelor medicale, bărbatul a decedat.

“Evenimentul a fost anunţat printr-un apel la numărul de urgenţă 112 la ora 20.46. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Secţia 7 Poliţie Rurală Tileagd, alături de cei din Aleşd, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa. 

Anchetatorii fac cercetări pentru omor şi principalul suspect se află deja în custodia poliţiştilor.

Potrivit localnicilor victima, este un tânăr în vârstă de 30 de ani, iar agresorul, un var de-a victimei în vârstă de 28 ani.

Știre în curs de actualizare …

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,218FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
861CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI