
Un grav accident de circulație a avut loc miercuri seara în localitatea Urivnd. O persoană a rămas încarcerată în urma impactului dintre două autovehicule.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1 Oradea-Cluj Napoca, în zona localității Urvind, s-a produs o coliziune între un autotren și un autoturism, șoferul autoturismului fiind încarcerat.
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, și echipajele de pompieri militari ale stației Aleșd și Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple și o ambulanță SMURD tip B2, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Potrivit comisarului șef al Poliției Bihor, Alina Fărcuța miercuri, 15 februarie, la ora 20.25, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.1, pe raza localității bihorene Urvind, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier.
În prezent, traficul rutier este blocat.
UPDATE, ora 21.47: “Echipajul de descarcerare a evacuat o victimă rămasă captivă în autoturismul avariat, iar echipajele medicale au evaluat cele 6 persoane, 4 dintre acestea fiind asistate medical la fața locului și transportate ulterior la spital. Una era în cod galben medical și trei cu răni ușoare“, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca.
UPDATE, ora 22.00: “Traficul rutier a fost reluat, se circulă pe o bandă, alternativ“, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
UPDATE: Polițiștii rutieri bihoreni au stabilit circumstanțele producerii accidentului.
“Miercuri, 15 februarie, la ora 20.20, pe D.N.1, în localitatea Urvind, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Măgești, județul Bihor.
În urma evenimentului rutier, tânărul care conducea autoturismul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. De asemenea, un tânăr de 19 ani, tot din Măgești și două tinere de 20 de ani, ambele din Aleșd, toți pasageri în autoturism, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital“, a precizat pentru AlesdOnline, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citește pe același subiect:


