Nu întâmplător, Marea Sărbătoare a Înălțării Domnului a fost aleasă ca Zi a Eroilor neamului. Prin jertfa supremă, sufletul celor care și-au dat viața pentru apărarea gliei strămoșești și a identității noastre naționale, s-a ridicat la ceruri, alcătuind acolo o armată de eroi. Printre eroii noștri contemporani, primul român căzut pe câmpul de luptă din Afganistan, a fost sublocotenentul erou, Fogaroși Silviu, care odihnește în cimitirul orășenesc din Aleșd. Cinstirea memoriei lui și neuitarea înnobilează profilul moral al celor care cu acest prilej îi îmbracă mormântul cu flori. Gestul lor, se constituie într-o punte istorică ce leagă trecutul cu prezentul și viitorul tării. Un astfel de comportament l-au avut elevii din clasa a IX-a C, filologie, de la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd, conduși de prof. Livia Irimescu, care la ora 12, 30 s-au deplasat la mormântul eroului Fogaroși Silviu, au depus o coroană de flori, au aprins o lumânare, au rostit o rugăciune pentru toți eroii neamului și au ținut un moment de reculegere. Un gest al neuitării, ce ar trebui să fie trecut în calendarul cu activități al fiecărei școli.