Luni, 12 septembrie , zi de mare importanță pentru întreaga națiune. Un nou început, o nouă etapă în nobila misiune de educație a viitorului. Și în orașul Aleșd, cele două mari unități școlare; Liceul Teoretic „Constantin Șerban”și Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”, au deschis porțile celor 2400 elevi, care au pășit cu emoție și încredere, marcând o nouă etapă în devenirea lor. Alături de ei părinți și bunici, cadre didactice și-au exprimat diferit bucuria în funcție de rolul ce le revine în acest important demers educativ.„Simbolic, luna septembrie, devine sinonimă cu școala, cu educația, cu începutul unui nou drum al împlinirii„ și-a început discursul prof. Ilea Viorel, inspector de specialitate la ISJ Bihor, care în continuare îndeamnă elevii să urmeze acest drum al formării, singurul care le poate asigura reușita în viață, să se bucure de frumusețea anilor de școală, să aibă încredere în forțele proprii și în puterea educației.” Ceremonia derulată la ambele licee, a început cu o slujbă religioasă oficiată de cei doi preoți ortodocși, catolic și reformat din oraș. Au luat cuvântul primarul orașului d-l Ioan Todoca, Ilea Viorel reprezentantul ISJ Bihor, precum și agent principal de poliție Raluca Guran. La Liceul Teoretic ”Constantin Șerban” , noul director prof. Liliana Antonescu în cuvântul său s-a referit la importanța educației și rolul partenerilor educaționali, părinți și comunitate, care trebuie să-și asume în mod permanent rolul care le revine pentru împlinirea acestui deziderat de mare importanță națională. A subliniat importanța acestui an școlar, care după aproape 40 de ani va da o primă promoție de absolvenți de liceu, la această școală. A apreciat rolul determinant al d-nei prof. Alina Buzle,pentru reînfințarea școlii liceale în Aleșd, precum și obținerea de performanțe școlare, care situează Liceul Teoretic „Constantin Șerban” la loc de frunte în învățământul bihorean. Aplauzele celor prezenți au apreciat afirmațiile și felicitările transmise, confirmând continuarea acestui drum. La Colegiul Tehnic ”Alexandru Roman” din cuvântul d-nei prof. ing. Vasile Valeria am reținut prezentarea ofertei educaționale a școlii, baza materială de excepție, precum și îndemnul adresat elevilor de a folosi în procesul lor de formare, disponibilitatea școlii, prin profesorii bine pregătiți și baza materială specifică tuturor meseriilor. Părinților le-a adresat mesajul pentru încredere și dăruire, colaborare și implicare pentru binele copiilor. A insistat pentru un învățământ în care reușita în educație înseamnă performanță. „Educația trebuie centrată pe elev, pe nevoile fiecăruia. Performanța școlară exprimă și calitatea profesorilor”. O intervenție specială a avut d-l Ardelean Cristian,președintele Asociației Părinților din Colegiul Tehnic ”Alexandru Roman”, care a apreciat rolul important al familiei în procesul de formare a elevilor. În calitatea sa de voluntar în Asociația ”Vedem Just” din București, „voci pentru democrație și justiție” care își desfășoară activitatea în școli, pe baza parteneriatului dintre Ministerul Educației și cel al Justiției. „ Milităm pentru introducerea în învățământ a educației juridice, pentru cunoașterea și însușirea unui comportament civic, bazat pe responsabilitate, răspundere, drepturi, obligații și respectarea legii”
Nicu Răcuciu