Constituirea Consiliului local al orașului Aleșd, din data de 27 iunie, a avut loc în prezența unui mare număr de cetățeni, oficialități, și membrii ai partidelor politice. Sala de ședințe a primărie s-a dovedit neîncăpătoare, dovedind interesul legitim al cetățenilor pentru acest eveniment. Pentru a asigura legalitatea, din partea Prefecturii Bihor a participat consilierul juridic d-na Blaga Irina. Conform uzanțelor, prima parte a ședinței a fost condusă de cel mai în vârstă și cel mai tânăr consilier. S-a ales comisia de validare alcătuită din cinci membrii desemnați de cele două grupuri politice constituite: PNL și PSD. care au validat legalitatea celor 17 consilieri aleși la scrutinul din 5 iunie. Momentul solemn a fost prilejuit de depunerea jurământului de către fiecare consilier și de primarul ales Ioan Todoca. Alegerea viceprimarului a fost momentul cel mai tensionat, întrucât cele două grupuri politice și-au dorit această funcție. Au fost propuși în ordine: Kajanto Pall din partea grupului PNL – UDMR și Dubău Călin din partea grupului PSD. Cipleu Sorin Leontin PSD a făcut câteva recomandări legate de propunerea grupului său, făcând precizarea că numărul mare de voturi foarte apropiate cu cele ale grupului PNL- UDMR, îi îndreptățesc să obțină funcția de viceprimar, care ar asigura o unitate de vederi și acțiune în cadrul consiliului, spre binele comunității. Dubău Călin, și-a prezentat o scurtă biografie profesională asigurând plenul de capacitatea sa în gestionarea problemelor ce ar reveni funcției de viceprimar. S-au făcut precizări privitoare la completarea buletinelor și modalitatea de exprimare a opțiunilor pe buletinul de vot. La propunerea PSD-ului, s-a adoptat practica folosirii unui singur pix pe buletinul de vot, pentru eliminarea ori căror suspiciuni de fraudă. Votul politic a decis. Cu 10 voturi pentru și doar 7 contra, Kajanto Pall, din partea grupului PNL – UDMR + ALDE a fost investit cu funcția de viceprimar. Se anunță dezbateri furtunoase în ședințele consiliului local în adoptarea unor decizii. În cuvântul său Ioan Todoca primarul investit a mulțumit tuturor celor care i-au acordat votul și încrederea făcând promisiunea că va fi un primar al tuturor aleșdenilor și împreună cu consilierii vor iniția și derula noi proiecte pentru prosperitatea orașului și a locuitorilor săi. A luat cuvântul prof. Vasile Valeria director al Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” care a mulțumit public fostului primar Zeno Țipțer pentru tot sprijinul acordat dezvoltării și dotării liceului, considerând învățământul ca prioritate națională. Și-a exprimat încrederea că și noul primar va acționa în aceiași direcție a unei bune colaborări cu învățământul aleșdean. Consilierul PSD Turcuș Radu, și-a exprimat încrederea în seriozitatea și bunele intenții de colaborare a tuturor consilierilor pentru a justifica încrederea acordată de cetățeni, în vederea unor transformări și amenajări edilitar –gospodărești a orașului. Un moment inedit, a fost oferit de d-na Gavrilaș Cornelia care din partea personalului din Spitalul orășenesc i-a oferit un frumos buchet de flori aducând mulțumirile tuturor angajaților din Spitalul Aleșd pentru toate realizările înfăptuite în calitatea de manager, precum și a bunei și corectei colaborării cu întregul personal. Investirea în calitate de primar a d-lui Ioan Todoca va fi o garanție că aceste calități dovedite la spital vor fi puse în practică și la nivelul orașului, pentru prosperitatea sa.
Nicu Răcuciu
COALIȚIA PNL – UDMR AU IMPUS VICEPRIMARUL
Urmărește-ne și pe Google News

- Publicitate -
- Publicitate -