Incendiu de vegetație la Țigănești: 6 hectare, cuprinse de flăcări (video)

519
Incendiu de vegetație la Țigănești

Șase hectare de vegetație uscată au ars la Țigănești în urma unui incendiu. Totul s-a produs azi, 15 martie, în jurul orei 15:00.

La fața locului au intervenit un echipaj de intervenție de la Stația de Pompieri din Aleșd, iar în decurs de o oră arderea a fost lichidată.

Circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, atenţionam atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare.

Astfel, în vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţeni au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:
– Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului;
– Permis de lucru cu focul.
Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

Conform prevederilor OUG nr. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/2006 privind protecţia mediului, deţinătorii legali de terenuri “nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”.

De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.