Birou parlamentar al deputatului PSD Dumitru Gherman inaugurat în Bratca 

1481
cabinet parlamentar Bratca German
Foto © AlesdOnline

La un an după ce a inaugurat biroul parlamentar din Oradea, deputatul PSD de Bihor, Dumitru Gherman, a dorit să deschidă un birou parlamentar în comuna natală, Bratca. 

Inaugurarea noului birou parlamentar din a avut loc sâmbata(27 octombrie), în prezența unui număr mare de invitați din județ și cetățeni din zona pe care urmează să o deservească. Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu protopopul ortodox al Oradiei, Peștișului și Aleșdului, Preaonoratul Părinte Simoin Goga.

Printre invitații de marcă, care au dorit să fie prezenți la festivitate, s-au numărat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și președintele PSD Bihor Ioan Mang, europarlamentarul PSD Emilian Pavel, domnii deputați Gheorghe Bogdan și Ioan Sorin Roman, directori de instituții deconcentrate și lideri de organizații locale ale PSD din județul Bihor. Un invitat special a fost președintele Consiliului Județean Sălaj, domnul Tiberiu Marc, fost coleg de școală cu deputatul Gherman, care a ținut să fie prezent la acest eveniment.

Obiectivul noului birou parlamentar este de acela de a asigura o legătură mult mai eficientă cu alegătorii din zona Aleșd-Vadu Crișului-Borod-Bulz.