În jurul orei 13.50, un apelant al numărului unic 112 sesiza producerea unui accident rutier pe raza localității Ponoară, comuna Bratca, eveniment în urma căruia, șoferul unui autoturism de teren a rămas blocat sub mașină.
Pentru salvarea bărbatului în vârstă de 50 de ani, la fața locului au fost mobilizate de urgență, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și elicopterul SMURD.
“Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei prinse sub autovehicul, predând-o echipajelor SMURD. Din nefericire, bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestuia“, a precizat pentru AlesdOnline, lt. col. Camelia Roșca de la ISU Crișana.
“Evenimentul rutier s-a produs pe drumul comunal 175, în afara localității bihorene Ponoară, într-o zonă deluroasă, în care a fost implicat un singur autoturism, care, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă la stânga a părăsit carosabilul, s-a răsturnat și a căzut la o diferență de nivel de aproximativ 15 metri“, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța.
Traficul rutier în zonă se desfășoară normal. Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, a mai spus reprezentanta IPJ Bihor.



