-3.1 C
Aleşd
miercuri, 21 ianuarie 2026
Blue Container Aleșd
AcasăȘtiri LocaleBorodIncendiu la un TIR pe DN1-E60, la Cornițel, după explozia unui cauciuc

Incendiu la un TIR pe DN1-E60, la Cornițel, după explozia unui cauciuc

În zorii zilei de miercuri, 21 ianuarie, pompierii militari bihoreni au intervenit în localitatea Cornițel, comuna Borod, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un TIR încărcat cu 17 paleți de granule din plastic.

Sesizarea privind producerea incendiului a fost primită în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 05:45, iar pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizate operativ, trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de stingere și ambulanța SMURD a subunității.

Incidentul s-a produs după ce un cauciuc al autotrenului a explodat, în timp ce vehiculul rula pe DN 1 – E60, pe raza localității Cornițel, la urcarea spre Piatra Craiului. Pentru a nu bloca circulația, șoferul a continuat deplasarea până la cea mai apropiată parcare, iar în drum spre aceasta, cauciucul avariat s-a aprins, cel mai probabil din cauza scânteilor produse prin frecarea unei componente metalice a roții de caroserie.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 30 de minute, reușind să salveze semiremorca autotrenului și aproximativ 97% din marfa transportată.

În urma incendiului, au ars două cauciucuri, aproximativ 2 metri pătrați din prelata semiremorcii și circa 3% din marfa transportată.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

38,765FaniÎmi place
1,738CititoriConectați-vă
1,050CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,960AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI