8.3 C
Aleşd
duminică, 25 mai 2025
Blue Container Aleșd

Actualizare: Bărbat decedat în urma accidentului grav de pe DN1, în zona Cornițel

Accidentul grav produs vineri, în jurul prânzului, pe DN1 Oradea – Cluj-Napoca, în zona localității Cornițel (județul Bihor), s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani.

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în sprijinul colegilor de la ISU Bihor, în urma coliziunii în care au fost implicate un autoturism și două autocamioane – dintre care unul era staționat pe marginea drumului. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și elicopterul SMURD Jibou.

Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea bărbatului, rămas încarcerat în autoturism. Din păcate, în ciuda eforturilor intense ale medicilor, care au efectuat manevre de resuscitare timp de mai bine de o oră, acesta nu a mai putut fi salvat.

Șoferii celor două autocamioane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Traficul rutier în zonă se desfășoară în continuare alternativ, pe un singur sens.

Update: Din primele cercetări efectuate a reieșit că, un bărbat de 72 de ani, din județul Bihor, care conducea un autoturism din direcția Cluj înspre Oradea, pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând pe sensul opus de mers, iar ulterior în coliziune cu un ansamblu de vehicule la volanul căruia se afla un bărbat de 55 de ani, din județul Argeș.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt ansamblu de vehicule care se afla parcat în afara părții carosabile.

Echipajele medicale ajunse la fata locului au aplicat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor, bărbatul de 72 de ani, a fost declarat decedat.

Testarea conducătorului de 55 de ani, cu aparatul etilotest, a indicat rezultat negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,124FaniÎmi place
1,740CititoriConectați-vă
1,008CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,800AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI