Despre istoria primei centrale hidroelectrice construită în România după cel de-al Doilea Război Mondial am avut ocazia sa vorbesc cu ing.Makai Zoltan din Oradea, care impreuna cu ing.Bolcas Victor deja in anul 2004, la 50 de ani de la darea in folosinta a investitiei au scos si o carticica de prezentare.
La câţiva ani după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, consumul de energie electrică din Oradea a crescut rapid și s-a apropiat de capacitatea maximă a centralei electrice la acea vreme. Specialiștii centralei și conducătorii orașului au studiat în profunzime posibilitățile de compensare a consumului în creștere. A fost pregătit un studiu care a enumerat opțiunile pentru satisfacerea nevoii tot mai mari de energie electrică.
Specialistii vremii au studiat în primul rând extinderea centralei termice. S-a stabilit că extinderea ar putea fi rezolvată doar printr-o renovare completă a centralei. Această soluție ar fi necesitat resurse financiare foarte mari, pe care Primăria nu le avea la dispoziție. După evaluarea unor studii amănunțite care au luat în considerare toate aspectele, s-a ales cea mai optimă soluție, si anume, utilizarea energiei apei Crisului Repede prin construirea unei hidrocentrale. Propunerea orădenilor i-a surprins pentru prima dată pe factorii de decizie din București. Dar până la urmă, delegația condusă de inginerul șef Gyula Andrássy i-a convins că planul de construire a hidrocentralei este o soluție bună.
Tinand cont de posibilitatile tehnice ale vremii, proiectantii au ales cea mai simpla solutie si anume solutia cu baraje. Planul adoptat la 26 mai 1948 conținea următoarele elemente structurale:
-Baraj pe Crisul Repede lângă satul Vadu Crisului, unde râul iese din defileul. Barajul a fost proiectat cu o înălțime de 2,2 m, la 90 de metri est de podul de cale ferată.
– Retragerea apei a fost planificată printr-un bazin de sedimentare creat în spatele barajului, pe malul stâng al râului.
– De acolo, apa intra într-un canal deschis, lung de 10,261 km, la poalele dealurilor din jur, spre vest până în satul Astileu.
– Hidrocentrala a fost proiectată în valea Astileu, unde o diferență naturală de nivel a asigurat utilitatea hidroenergiei.
– Apa de la centrală se va intoarce in Crisul Repede, la granița de est a orașului Alesd, printr-un pasaj subteran lung de 2,6 km.
Dupa studiile de fezabilitate centrala modernizata din Oradea ar fi produs energia la 7 lei/Kwh, iar cea din Astileu la 2 lei/kwh, producand anual 8 milioane KWh, rezultand o reducere de cheltuieli de 40 milioane lei/an.
Barajul de la Vadu Crisului este format din trei ecluze mobile cu o deschidere de 5 m și un baraj de cădere cu o deschidere de 5 m. Secțiunea transversală a canalului este un trapez inversat, avand latura de jos 2,40 m iar cea de sus 6,40 m,fiind placat cu dale de beton de 10 cm grosime si erau prevazute 15 podete de trecere.Canalul artificial care derivează debitul râului Crișul Repede pentru alimentarea centralei hidroelectrice Aștileu, a fost executat în 1954.
La Astileu, apa din canalul de preaplin se varsă într-o cameră de calmare, iar de aici ajunge la centrala electrica printr-o conducta cu diametrul de 17oo mm. A fost instalată o turbină dublă Francis de 1ooo CP. Diferența de înălțime utilă este de 32 m. Turbinele au fost livrate de firma fratii Schiel din Brasov, iar generatoarele au fost fabricate de Uzinele din Resita.
Prima tăiere cu sapa a avut loc în septembrie 1949 în prezența multor lideri centrali și locali. La început, lucrările au fost efectuate cu forte proprii. La 15 octombrie 1951 a avut loc un eveniment extraordinar. Centrala este separată din cadrul Utilităților Publice și transferată la Ministerul Energiei Electrice, devenind Sucursala IV. Oradea al Companiei de Electricitate Cluj-Napoca. După scurt timp, proiectarea centralei va fi preluată de Institutul de Planificare Energetică București, unde director este M. Berkovics și inginer șef este Dorin Pavel. Construcția va fi realizată de firma Electromontaj din Cluj-Napoca.
Testul de functionare a avut loc pe data de 2 iunie 1954. La acel moment, centrala a fost dată în funcțiune, dar doar cu o capacitate de 50%, deoarece subapeductul nu fusese încă finalizat. Electricitatea generată a ajuns la Oradea de la Astileu prin intermediul liniei de transport de 35 kV construită în 1952. Centrala a funcționat la capacitate maximă abia din 1956. La acel moment, puterea instalată a ajuns la 2,8 MW. Din pacate centrala a avut o multime de probleme datorită debitului variabil al Crisului; canalului de apă deschisă, care îngheța la vânturile puternice de iarnă, sau apa mocioasă, înghețată, care bloca complet grătarele de intrare. Au existat și multe probleme cu paletele turbinelor, cu bobinele generatoarelor care au trebuit să fie rebobinate des. Cu toate, investiția s-a amortizat mult mai devreme decât era planificat (30 de ani). De la punere în funcțiune până în prezent, durata medie anuală de funcționare este de 600-6500 ore, în timp ce energia electrică medie anuală produsă a fost de 13 GWh. Cădere naturală de 4 m în canalul subacvatic, a fost utilizat în 1982 prin construirea microhidrocentralei Astileu II., a cărei putere instalată este de 1 MW.
Între timp, din cauza problemelor financiare ale firmei Hidroelectrica, fostul proprietar a vândut centrala unei companii italiene, care deține mai multe hidrocentrale moderne, operaționale economic, controlate și monitorizate de la distanță în nordul Italiei.
În ciuda faptului că Hidrocentrala din Astileu este acum doar o microhidrocentrala, nu trebuie sa uitam ca a fost prima centrală hidroelectrică construită în România după cel de-al Doilea Război Mondial. Trebuie să ne amintim de aceasta centrala veche de 70 de ani și să aducem un omagiu specialiștilor de atunci.
