Bărbat din Astileu cercetat pentru delapidare. Lucra la o firma de curierat

2745

Polițiștii bihoreni au finalizat cercetările și au propus trimiterea în judecată a angajatului unei firme de curierat, bănuit că ar fi delapidat aproape 14.000 lei din banii angajatorului – prejudiciul a fost recuperat integral.

Miercuri, 6 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările față de un bărbat de 48 de ani, din comuna Aștileu, județul Bihor, bănuit de comiterea infracţiunii de delapidare.

În urma cercetărilor efectuat în cauză, polițiștii bihoreni îl bănuiesc pe acesta că, în perioada octombrie 2014 – august 2016, în timp ce își desfășura activitatea ca șofer, dar având și atribuții de încasare a banilor aferenți livrării unor colete, în cadrul punctului de lucru din municipiul Oradea al unei societăți comerciale de curierat, și-ar fi însușit, din gestiune, 13.959,71 lei, reprezentând valoarea a 149 de colete achitate acestuia de către clienți.

Prejudiciul astfel cauzat a fost recuperat integral.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările în cauză și au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a bihoreanului de 48 de ani.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.