„Ziua Pompierilor din România” sărbătorită și la Aleșd (foto-video)

188
„Ziua Pompierilor din România” sărbătorită și la Aleșd
Foto ©️ AlesdOnline

În cadrul “Zilei Porţilor deschise”, pompierii militari aleșdeni au primit cu bucurie vizita a zeci de persoane, cei mai curioşi şi entuziaşti fiind copiii, care au asistat la prezentarea autospecialelor de intervenţie, a echipamentelor şi accesoriilor din dotare. 

 

​“Cercetarea” autospecialelor de intervenţie din dotarea subunități şi refularea apei la ţintă s-au numărat printre momentele speciale trăite atât de copii prezenţi, care au devenit pompieri pentru câteva clipe, cât şi de părinţii acestora şi de sărbătoriţii zilei care au primit în dar, valoroase aplauze şi manifestări de bucurie ale micilor curajoşi. 

De asemenea, cei prezenţi au fost familiarizaţi cu măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pompierii militari explicându-le totodată vizitatorilor, modul în care trebuie să acţioneze pentru protejarea propriilor vieţi şi bunuri în cazul declanşării diferitelor tipuri de riscuri. 

La sediul ISU Bihor, manifestările dedicate „Zilei Pompierilor” au început cu ceremonialul de comemorare a eroilor din Dealul Spirii şi a tuturor pompierilor căzuţi la datorie de-a lungul timpului, evenimentul debutând cu depunerea de coroane la Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni şi continuând cu şedinţa festivă în cadrul căreia s-au reamintit spiritul de sacrificiu şi actele de curaj ale predecesorilor.

În cadrul şedinţei festive au fost, de asemenea, înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, doi ofițeri și opt subofițeri care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice, iar unui număr de 59 de pompieri militari le-au fost decernate Diplome de merit pentru fapte și acțiuni meritorii desfășurate atât în timpul orelor de serviciu, cât și în timpul liber.

De asemenea, în cadrul “Zilei Porţilor deschise”, invitaţii pompierilor bihoreni au participat la lecţii de acordare a primului ajutor calificat, în cadrul cărora vizitatorii au pus în practică, cunoştinţele teoretice asimilate, exersând împreună cu personalul ISU BH, tehnicile învăţate.       

Totodată, cei mici, dar și cei mari, au poposit la panoul “Și eu vreau să fiu pompier!” făcându-și poze în echipamentul specific salvatorilor.

În contextul Zilei Informării Preventive, care, în acest an, este marcată în aceeași dată cu Ziua Pompierilor din România, pompierii militari bihoreni au organizat în cadrul Zilei Porților Deschise, ateliere de informare și educație preventivă, vizitatorii fiind familiarizaţi cu măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă.

De asemenea, în aceeași zi, în localitățile Oradea, Aleșd, 1 Mai, Salonta, Beiuș, Ștei, Tinca, Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai și Sălard, pompierii au organizat în locurile cu aflux de persoane (hipermarketuri, piețe etc), puncte de informare preventivă, distribuindu-le bihorenilor pliante și broșuri și explicându-le totodată, modul în care trebuie să acţioneze pentru protejarea propriilor vieţi şi bunuri în cazul declanşării diferitelor tipuri de riscuri caracteristice județului nostru.

 

Urmărește-ne și pe Google News