Joi, 29 mai 2025, Ziua Eroilor va fi comemorată în mai multe localități din județul Bihor, printre care și orașul Aleșd, unde va avea loc o ceremonie la mormântul eroului sublocotenent (post-mortem) Iosif-Silviu Fogaraşi.
Evenimentul de la Aleșd va avea loc în Cimitirul orașului, într-un cadru restrâns. Vor participa reprezentanți ai fostei unități militare din care a făcut parte Silviu Fogoroși, membri ai familiei sale și, colegi din administrația locală. Ceremonia va include un moment de reculegere, și depuneri de flori în memoria eroului aleșdean.
Tot în această zi, în Oradea, autoritățile organizează o serie de manifestări dedicate eroilor neamului, care se vor desfășura între orele 09:00 și 13:00, la Biserica Militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Capela Municipală și Cimitirul Municipal „Rulikowski”.
Programul complet este următorul:
- 09:00 – 11:30 – Sfânta Liturghie de Înălțare a Domnului, la Biserica Militară;
- 11:30 – 12:00 – Deplasarea participanților către Capela Municipală;
- 12:00 – 12:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, onor militar și salutul drapelului;
- 12:02 – 12:04 – Intonarea Imnului Național;
- 12:04 – 12:05 – Moment de reculegere în memoria eroilor;
- 12:05 – 12:20 – Oficierea serviciului religios;
- 12:20 – 12:35 – Alocuțiuni despre semnificația Zilei Eroilor;
- 12:35 – 12:40 – Moment artistic;
- 12:40 – 12:55 – Depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele și mormintele eroilor români și străini:
- Monumentul „Vulturul” – Eroii din Primul Război Mondial;
- Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial;
- Mormintele Eroilor Revoluției din 1989;
- Monumentul Eroilor Ruși;
- Monumentul Militarilor Unguri căzuți în cele două războaie mondiale;
- 12:55 – 13:00 – Defilarea detașamentului de onoare;
- 13:00 – Încheierea manifestărilor.
Ziua Eroilor este celebrată în România în fiecare an, în aceeași zi cu sărbătoarea Înălțării Domnului, conform Legii nr. 48/1995, ca semn de recunoștință față de toți cei care s-au jertfit pentru libertate, unitate și suveranitate națională. De la soldații din marile războaie mondiale și eroii Revoluției din 1989, până la militarii căzuți în misiuni internaționale, cu toții merită cinstea și respectul nostru.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii neamului românesc!



































