Cetatea medievală Piatra Șoimului, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din județul Bihor, este tot mai aproape de a-și redeschide porțile pentru vizitatori. După aproape doi ani de lucrări de restaurare și conservare, proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 2 milioane de euro, se apropie de final.
Cu ocazia Zilei Cetății, sute de vizitatori au urcat la fortăreața din satul Peștiș pentru a participa la tururi ghidate și pentru a vedea rezultatele investiției. Evenimentul a fost completat de ateliere meșteșugărești pentru copii și de preparate tradiționale pregătite de comunitatea slovacă din zonă.
Ridicată după invazia tătară din anul 1241, Cetatea Piatra Șoimului domină de pe culmea stâncoasă orașul Aleșd și Valea Crișului Repede. De-a lungul timpului, fortăreața a fost un important centru nobiliar și loc de refugiu pentru domnitorii Gavrilaș Movilă și Constantin Șerban. În anul 1711, după ocuparea Crișanei de către armata austriacă, cetatea a fost distrusă prin explozie.
Unul dintre cele mai spectaculoase puncte ale monumentului va fi turnul principal, amenajat ca belvedere, de unde turiștii vor putea admira întreaga panoramă a zonei Aleșdului.
După finalizarea lucrărilor și recepția investiției, Cetatea Piatra Șoimului va fi inclusă în Ruta Cetăților, parte a programului național România Atractivă, alături de alte monumente de referință din țară, precum cetățile din Sighișoara, Brașov, Bologa și Oradea.
Restaurarea cetății reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de punere în valoare a patrimoniului din județul Bihor și este așteptată să transforme monumentul într-un nou punct de atracție pentru turiștii care ajung în zona Aleșd.
Vezi mai jos cu imagini de la Ziua Cetății și din turul ghidat organizat înaintea redeschiderii oficiale:


































