Sâmbătă, 3 februarie a.c., la ora 01.00, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Aleșd a fost depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din comuna Tileagd, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
De asemenea, în urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii din Aleșd l-au reținut pe cel în cauză pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Deasemenea, duminică, 4 februarie a.c., la ora 00.10, în localitatea bihoreană Aleșd a fost depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din comuna Gilău, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.



































