Asociația Sf. Cuv. Parascheva din Aleșd a luat parte pentru al treilea an consecutiv la Colecta Națională de Alimente, o acțiune umanitară desfășurată de Federația Băncilor pentru Alimente și Banca pentru Alimente Oradea, în colaborare cu rețelele de magazine Penny, Lidl, Kaufland și Auchan. Aflat la cea de-a 12-a ediție, proiectul a reunit peste 10.500 de voluntari din întreaga țară, care au colectat 704,1 tone de alimente destinate unui număr de peste 120.000 de persoane vulnerabile.
În Aleșd, voluntarii Asociației Sf. Parascheva au fost prezenți la magazinul Penny, unde au reușit să adune peste o tonă de alimente. Produsele donate au fost distribuite către peste 70 de persoane aflate în dificultate – bătrâni, copii și familii sprijinite constant de asociație – dar și către alte organizații partenere ale Băncii pentru Alimente Oradea, care nu au putut participa direct la colectă.
„Le mulțumim din suflet tuturor celor care au ales să doneze și ne-au oferit încrederea lor. Un simplu gest, cum ar fi plasarea unui produs în coșul de donații, poate face o diferență enormă în viața cuiva. Suntem recunoscători și voluntarilor noștri, fără de care această acțiune nu ar fi fost posibilă”, a transmis Flavia Bocșan, coordonatoarea voluntarilor din cadrul Asociației Sf. Parascheva.
Aceasta a mulțumit și organizatorilor naționali pentru susținere și a lansat o invitație către toți cei care doresc să se implice în viitoarele acțiuni caritabile: „Colecta va continua și înainte de Crăciun. Invităm pe toți cei care vor să ajute – fie prin donații, fie ca voluntari – să ni se alăture. Fiecare gest contează și poate schimba o viață.”
