
Șoferița care a lovit două fete în timp ce traversau regulamentar strada în centrul orașului Aleșd a fost reținută. Avea o alcoolemie de 0,56mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Luni, 2 ianuarie, la ora 18.30, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Aleșd, o femeie de 55 de ani, din comuna Lugașu de Jos, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Cluj, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune și a accidentat două tinere de 16 și 17 ani, ambele din Aleșd, care traversau regulamentar carosabilul, pe trecerea de pietonii, la culoarea verde a semaforului electric adresat circulației pietonilor”, a precizat, comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
În urma accidentului rutier, cele două minore au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportate la spital.
„Una dintre fete, în vârstă de 16 ani, a suferit un traumatism la nivelul membrelor superioare și a fost dusă la Urgențe – Pediatrie (n.r. – secția Gavril Curteanu a Spitalului Județean din Oradea), iar cealaltă tânăra în vârstă de 17 ani, a suferit traumatisme la cap, la nivelul toracelui și la nivelul membrelor. Starea lor este relativ bună, fiind de o gravitate medie”, a precizat, pentru AlesdOnline, dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că femeia de 55 de ani, care conducea autoturismul, prezenta o concentrație alcoolică de 0,56mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesteia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au reținut-o pe femeia de 55 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Marți, 3 ianuarie, aceasta va fi prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, în vederea dispunerii de măsuri legale, a mai spus Farcuța.
Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citește pe aceeași temă: