„RUSALIILE” – METROPOLĂ A SĂRBĂTORILOR

687
paroh al Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan” din Aleșd, Ovidiu Bocșan
Foto ©️ AlesdOnline

Praznic împărătesc, „Pogorârea Sfântului Duh”, sau Rusaliile, actualizează în fiecare an trimiterea de către Dumnezeu a Sfântului Duh, peste Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, adunați la Ierusalim. Importanța sărbătorii este prăznuită diferit de oameni. Marcată în calendarul creștin și recunoscută oficial ca sărbătoare, această zi este folosită de necredincioși, ca zi de odihnă sau răsfăț culinar. Doar creștinii practicanți o sărbătoresc și se bucură spiritual de ea încărcându-se cu harul Lui Dumnezeu, revărsat de Sfântul Duh asupra lor. Iată că s-a împlinit făgăduința făcută de Iisus Apostolilor la înălțarea Sa la Ceruri, când le-a promis: „nu vă voi lăsa orfani, ci voi trimite un alt Mântuitor, care va mărturisi pentru mine”.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, preotul paroh al Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan” din Aleșd, Ovidiu Bocșan a arătat semnificația și importanța acestei sărbători pentru credincioși, subliniind că Pogorârea Sfântului Duh marchează întemeierea Bisericii prin trimiterea Sfântului Duh în lume ca să împuternicească pe Sfinții Apostoli să vestească Evanghelia. Biserica devine o realitate, unde ne adăpăm cu harul Sfântului Duh. Biserica este instituția sufletului, acolo ne naștem și ne botezăm, ne împreunăm cu Cristos, prin Sfânta Împărtășanie, acolo ne cununăm, acolo împărtășim lui Cristos, confidentul nostru spiritual, bucuriile necazurile și durerile noastre trupești și sufletești, rugându-l să ne ajute. Sfântul Duh este pretutindeni și se revarsă ca un balsam peste toți cei ce cred în el. A fi creștin înseamnă al avea pe Duhul Sfânt. Aceste cuvinte de învățătură au fost receptate emoțional de cei cca. 200 de credincioși răspândiți în curtea Bisericii, care au participat la desfășurarea ceremoniei specifice sărbătorii.

Calitatea și valoarea evenimentului a crescut și prin aportul unui grup de coriste  membre a corului „Glasul Credinței, care împreună cu preotul au cinstit prin rugăciune și cântece religioase, măreața sărbătoare. Cu acest prilej s-a sfințit apă, crengi de tei și spice de grâu, obicei practicat în vechime de iudei la Sărbătoarea Cincizecimii, prin care se aducea mulțumire lui Dumnezeu pentru protejarea recoltelor.

Sărbătoarea a fost cinstită și printr-o procesiune în jurul Bisericii iar la sfârșitul slujbei, toți credincioșii au primit apă, spice de grâu și crenguțe de tei, sfințite.

Nicu Răcuciu
Prof. Nicu Răcuciu este absolvent al Universității Babeș - Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie - filozofie. A cochetat cu ziaristica încă din anii de dăscălie. A devenit ziarist profesionist după anii 89, când a putut să-și exprime în scris gândurile, fără cenzură. Este membru fondator al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Filiala Bihor, în cadrul căreia își desfășoară o bogată activitate. În calitate de ziarist profesionist a colaborat cu mai multe publicații: Informația de Vest, Crișana Plus, Tribuna Învățământului, Cotidianul Crișana etc. În anii 2001 - 2002 a fost redactor șef al publicației „Noua Gazetă de Aleșd„. În prezent este colaborator si redactor permanent al publicației AleșdOnline. Până în prezent în mapa sa profesională se află peste 5.000 de articole publicate. Prin informațiile și materialele publicate respectă deontologia profesională aducându-și aportul la bunul mers al vieții economice, sociale, culturale și sportive din Aleșd, Bihor și nu numai.