AcasăȘtiri LocaleAleșdPompierii din Aleșd, din nou eroi – de data aceasta printr-un gest...

Pompierii din Aleșd, din nou eroi – de data aceasta printr-un gest altruist: donarea de sânge

Pompierii militari din cadrul Stației Aleșd au demonstrat încă o dată că misiunea lor nu se limitează doar la intervenții de urgență. În această dimineață, salvatorii s-au prezentat la Spitalul Orășenesc Aleșd, unde au participat la o acțiune de donare de sânge, organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea.

Inițiativa, desfășurată între orele 08:00 și 12:00, a avut ca scop sprijinirea copiilor și adulților care au nevoie de transfuzii pentru a-și recăpăta sănătatea sau chiar pentru a supraviețui. Gestul pompierilor vine în completarea numeroaselor acțiuni similare organizate în ultimii ani, fiind un exemplu de implicare civică și solidaritate umană.

„Pompierii bihoreni continuă să salveze vieți nu doar prin misiunile lor din teren, ci și prin fapte care inspiră. Donarea de sânge este un act simplu, dar cu un impact uriaș, accesibil oricărei persoane sănătoase”, a transmis locotenent-colonel Camelia Roșca.

Prin acest gest nobil, salvatorii din Aleșd reamintesc comunității că oricine poate deveni un erou – printr-un gest de umanitate care poate face diferența între viață și moarte.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,329FaniÎmi place
1,729CititoriConectați-vă
1,044CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI