24.2 C
Aleşd
joi, 8 iunie 2023

Pasionații de off-road care au organizat concursul desfășurat și în aria specială de conservare Muntele Șes din Bihor amendați cu 60.000 de lei de Garda de Mediu (video)

Urmărește-ne și pe Google News

Competiția la care participau zeci de pasionați de off-road din mai multe țări, a fost întreruptă, după o serie de acuzații lansate în mediul online și notificări către autoritățile Române cu privire la posibile încălcări ale legislației.

- Publicitate -

Mai multe postări în mediul online pretind că participanții au intrat în zone de protecție, cum ar fi siteurile Natura 2000 și chiar în rezervații din România.

Serviciul Teritorial Bihor din cadrul ANAP, împreună cu comisarii Gărzii de Mediu Bihor, au mers în urma sesizărilor în aria specială de conservare Muntele Șes unde au descoperit că „mai multe autovehicule 4×4 și 6×6, au intrat pe suprafața ariei speciale ROSAC0032 Muntele Șes prin drumul forestier de la Valea Morii care deși avea accesul interzis cu barieră poziționată pe poziția închis și blocată cu lanț, au forțat intrarea trecând pe lângă aceasta, pe suprafața fondului forestier prin pădure, toate barierele montate pe drumul forestier de la Valea Morii au fost forțate atât prin acces pe lângă acestea în afara drumului, cât și prin tăierea lanțurilor cu care acestea au fost asigurate pe poziția închis”.

Comisarii au găsit urme de cauciucuri cu crampoane atât pe drumul forestier Valea Morii, cât și în mai multe zone din afara drumului forestier prin pădure, iar pe drumul forestier care duce la Valea Omului, s-au constatat ieșiri de pe suprafața acestuia în mai mult zone, cu vehicule 4×4.

Potrivit Știrile ProTV, Garda de Mediu Bihor a sancționat organizatorii cu 60.000 de lei:

„Acest eveniment nu a obținut niciun fel de aviz pentru a intra în muntii nostri, pentru a intra în ariile protejate”, a precizat comisar Andrei Corlan, de la Garda de Mediu, potrivit sursei citate.

În cele din urmă pasionați de off-road au fost prinşi de jandarmi şi amendaţi, iar concursul a fost oprit în Maramureş.

„Au fost verificate 31 de autovehicule şi au fost aplicate un număr de 27 de sancţiuni contravenţionale pentru pătrunderea în fondul forestier şi pentru circulaţia în scop de agrement fără autorizaţie”, a declarat Radu Vasile, purtător de cuvânt IJJ Maramureș.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

33,229FaniÎmi place
1,759CititoriConectați-vă
13CititoriConectați-vă
41CititoriConectați-vă
1,450AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI