AcasăȘtiri LocaleAleșdLucrări ample la biserica de lemn din Peștiș, unul dintre cele mai...

Lucrări ample la biserica de lemn din Peștiș, unul dintre cele mai valoroase monumente din Bihor (video)

Unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din județul Bihor, biserica de lemn din satul Peștiș, a intrat într-un amplu proces de restaurare. Lăcașul de cult, atestat documentar în anul 1797, dar considerat de localnici a fi mult mai vechi, este readus la viață prin efortul comun al meșterilor din Maramureș și al voluntarilor Asociației Ambulanța pentru Monumente.

Pe șantier se lucrează intens, meșterii înlocuiesc acoperișul din șindrilă și consolidează structura din lemn, în timp ce voluntarii pregătesc materialele și contribuie la refacerea elementelor deteriorate.

Intervenția este una urgentă, întrucât acoperișul fusese grav afectat de trecerea timpului. Pentru a evita expunerea construcției la intemperii, restaurarea se desfășoară etapizat: sunt decopertate doar porțiuni mici din acoperiș, care sunt refăcute imediat înainte de continuarea lucrărilor.

Biserica din Peștiș este clasificată ca monument istoric de categoria A, iar restaurarea respectă metodele tradiționale de prelucrare a lemnului. La lucrări participă, prin rotație, voluntari din întreaga țară, majoritatea studenți la facultăți de arhitectură, care dedică câte o săptămână pentru salvarea patrimoniului construit.

După finalizarea lucrărilor, autoritățile locale își propun să includă biserica de lemn într-un circuit turistic alături de Cetatea Șoimului din Peștiș, aflată și ea într-un proces de restaurare.

Imagini de pe șantierul de restaurare al bisericii de lemn din Peștiș pot fi urmărite mai jos:

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,861FaniÎmi place
1,724CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,010AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI