AcasăȘtiri LocaleAleșdÎncep lucrările la Casa de Cultură din Aleșd! A fost emis ordinul...

Încep lucrările la Casa de Cultură din Aleșd! A fost emis ordinul de începere și predat amplasamentul

O veste mult așteptată de comunitatea din Aleșd devine realitate. Compania Națională de Investiții (CNI) a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare și dotare a așezământului cultural Aleșd”, iar amplasamentul a fost deja predat constructorului.

Potrivit documentelor oficiale, ordinul de începere a execuției a fost emis de CNI în luna mai, iar data de începere a lucrărilor este 8 iunie 2026. Totodată, reprezentanții beneficiarului, ai constructorului și ai proiectantului au semnat procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului.

Lucrările vor fi executate de Termoline SRL din Oradea, firma care a câștigat licitația pentru realizarea investiției finanțate prin Compania Națională de Investiții. Beneficiarul final al proiectului este Orașul Aleșd.

Investiția vizează reabilitarea completă, modernizarea și dotarea Casei de Cultură de pe strada Târgului nr. 1, un obiectiv important pentru viața culturală și socială a orașului. Conform documentelor, durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

„Ne rugăm bunului Dumnezeu ca de data aceasta lucrările să fie duse la bun sfârșit”, a precizat Primarul orașului Aleșd, Ioan Todoca.,

Casa de Cultură din Aleșd reprezintă unul dintre cele mai importante obiective culturale ale comunității, iar finalizarea acestui proiect va oferi locuitorilor un spațiu modern pentru spectacole, evenimente culturale, activități educative și întâlniri comunitare.

După ani de așteptare și numeroase demersuri administrative, emiterea ordinului de începere a lucrărilor și predarea amplasamentului reprezintă un moment important pentru Aleșd și pentru viitorul vieții culturale din oraș.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,643FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,990AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI