13.8 C
Aleşd
marți, 25 martie 2025
Blue Container Aleșd

FESTIVALUL CONCURS „CÂNTĂ ȘI FII VESEL” ediția a III-a

Concursul județean cu titlul de mai sus este un proiect educativ care se încadrează în aria: cultural – artistic – muzică. Este singurul concurs din județul Bihor, la nivel de preșcolari cu această tematică, care a fost inițiat de Grădinița cu program prelungit „Holcim” Aleșd și care și-a dovedit valoarea și eficiența prin participarea multor grădinițe din Oradea și județ.

Este suficient să amintim că la ediția a III-a desfășurată în ziua de 18 mai 2018, la Aleșd, au răspuns invitației 29 de grupuri vocale și 31 de interpreți individuali, însumând peste 300 de „ artiști” în devenire. „Contextul” din proiect este sugestiv și edificator privind experiența celor două ediții și răspunde cerințelor și exigențelor educative: „Primele două ediții ale concursului „Cântă și fi vesel” au avut un impact pozitiv în rândul preșcolarilor, câț și a cadrelor didactice participante. Numarul participanților a fost mai mare, având în vedere că nu au mai participat corurile, în schimb s-a introdus secțiunea folclor, care a adus pe scenă copii foarte talentați și doritori de a interpreta cântece populare. Am remarcat că toți participanții au fost încântați și mulțumiți de premiile acordate, de corectitudinea juriului, de prestanța concursului și de modul fluent de desfășurare. .. Varietatea, frumusețea și eleganța costumelor a făcut din acest concurs un adevărat spectacol. Toate detaliile organizatorice și de concurs, remarcat de toți cei prezenți au motivat organizatorii, dându-le imbold pentru continuarea derulării și în alte ediții a acestui concurs cu sprijinul factorilor care au susținut financiar acest festival: Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”, Holcim S.A România, Primăria Aleșd, etc.„

Cântatul ca și vorbirea, este o manifestare fundamentală a ființei umane. Dar, ca și vorbirea, el se deprinde la vârstele mici, prin exemplul anturajului adult și în primul rând al părinților. Din păcate, ușurința și comoditatea de a produce muzică cu ajutorul aparatelor i-a făcut pe aceștia să piardă deprinderea de a cânta, astfel că ei nu mai au cum să o transmită copiilor. În acest sens ne dorim ca în viitor să extindem aria de participare, prin promovarea concursului și în alte județe din țară, astfel ca acest concurs să devină interjudețean și chiar național.”

Un juriu competent care și-a dovedit corectitudinea și imparțialitatea și la edițiile precedente, alcătuit din: D-na prof. Maria Ivănescu, fost inspector școlar pentru învățământul, preșcolar – președinte; Sala Paul profesor de muzică; prof. Joldea Melania dir. adjunct la Colegiul Tehnic ”Alexandru Roman”; Rusneac Florina – manager resurse umane la Holcim România SA; Maria Simai – educatoare pensionară, a reușit să aprecieze valoarea interpretativă, costumația și repertoriul micilor artiști.

Am remarcat la această ediție, un repertoriu cu un puternic accent patriotic, concursul înscriindu-se în manifestările dedicate „Centenarului Unirii”. D-na prof. Maria Ivănescu, președintele juriului, de o probitate profesională de necontestat, cunoscătoare a fenomenului, și-a exprimat părerea, care de altfel corespunde cu opiniile educatoarelor participante și a părinților, că acest gen de manifestare este un corolar de factori educativi, care particularizează învățământul preșcolar. Este o modalitate agreată de copii, de a se produce pe scenă, punând în valoare calitățile interpretative native, până acum în stare latentă și care descoperite și dezvoltate îl personalizează pe copil.

Derularea acestui festival – concurs ajuns la ediția a III-a, nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul nemijlocit al Colegiului Tehnic „Alexandru Roman”, al Holcim SA și al Primăriei, care și-au adus aportul la organizarea unei manifestări de anvergură la nivelul județului Bihor. Surpriza Primăriei pentru toți participanții a constat în șepcuțe cu simbolul Centenarul Unirii și un steag tricolor, mult apreciate de copii. La capitolul premiere am remarcat faptul că toți concurenții au primit diplome și plachete, iar cei de pe locul I au primit diplome de excelență și trofee.

Nu în ultimul rând trebuie evidențiată echipa de proiect alcătuită din: prof. Tunduc Ancuța, prof. Vesa Florica, prof. Gavrilă Daniela, prof. Vaida Florina, prof. Puie Ancuța, prof. Pipa Delia, prof. Gherlea Ioana, prof. Pușcău Dorina, prof. Mermeze Valeria., care au dat valoare proiectului, câștigând statutul de „tradițional” Felicitări!

Nicu Răcuciu

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,006FaniÎmi place
1,735CititoriConectați-vă
1,003CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI