Comunitatea ortodoxă din Tinăud a fost duminică gazda unui eveniment cu puternică încărcătură spirituală și istorică: dezvelirea și sfințirea bustului voievodului Constantin Șerban Basarab, ctitorul bisericii ortodoxe din localitate. Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Aleșd și Parohia Ortodoxă Română Tinăud, sub egida Centenarului Patriarhiei Române.
Manifestările au început la ora 08:30 cu Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în biserica monument istoric din Tinăud. La finalul slujbei, oficialitățile și credincioșii s-au adunat în curtea bisericii pentru ceremonia de intonare a Imnului Național, urmată de momentul solemn al dezvelirii bustului.
Printre invitații de seamă prezenți la eveniment s-au numărat Marcel Dragoș, prefectul județului Bihor, Florin Birta, primarul municipiului Oradea, Ioan Todoca, primarul orașului Aleșd, Andrei Țurcanu, coordonatorul programului „Prahova Centenar”, Mircea Cosma, președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazu” din Ploiești și Ancuța Șchiop, director al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor.
Bustul voievodului a fost binecuvântat de Preasfințitul Părinte Sofronie, după care au urmat cuvântările oficiale ale reprezentanților instituțiilor prezente, marcând astfel importanța istorică și simbolică a momentului. La final, s-au depus buchete de flori la monument.
Evenimentul s-a încheiat cu mulțumiri adresate tuturor participanților. Într-un moment de unitate, rugăciune și istorie vie, comunitatea din Tinăud a oferit un exemplu de respect față de valorile spirituale și identitatea națională.
Biserica ortodoxă în curtea căreia a fost amplasat bustul este ctitorită de cel omagiat. Este cea mai veche biserică ortodoxă de zid din județul Bihor, construită în prima parte a celei de-a doua jumătăți a secolului al XVII-lea, perioadă în care fostul domnitor al Țării Românești a achiziționat domeniul cu centrul la Cetatea Piatra Șoimului din Peștiș și a pus bazele primei școli românești din zona Aleșdului.






































