0.4 C
Aleşd
miercuri, 18 februarie 2026
Blue Container Aleșd
AcasăȘtiri LocaleAleșdElevii olimpici naționali ai Aleșdului, recompensați cu diplome, bani și o vizită...

Elevii olimpici naționali ai Aleșdului, recompensați cu diplome, bani și o vizită la Bruxelles

Astăzi, la sediul Primăriei Aleșd, administrația locală a premiat elevii olimpici ai liceelor din oraș pentru rezultatele deosebite obținute la olimpiadele naționale și internaționale. Festivitatea a fost un prilej de recunoaștere a excelenței în educație, dar și de mulțumire pentru profesorii care i-au îndrumat.

Printre cei premiați s-a numărat Darina Sorana Gherlea, elevă în clasa a VI-a D la Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd, care a obținut Premiul I și Medalia de Aur la etapa națională a Olimpiadei de Matematică. Performanțele Darinei nu se opresc aici: a câștigat și locul I la faza județeană a aceleiași olimpiade și este activă în echipele de handbal și tetratlon ale școlii.

Darina Sorana Gherlea

Un alt elev premiat a fost Andrei Florin Popa, din clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd, care a fost desemnat cel mai bun tânăr mecanic din România în cadrul competiției Young Car Mechanic, faza națională desfășurată la Cluj-Napoca. Mai mult, Andrei a reprezentat România în finala internațională a concursului, desfășurată în perioada 13–15 iunie 2025 la Zagreb, Croația, unde s-a clasat pe locul 5 din 14 finaliști selectați dintre peste 7.000 de participanți din 13 țări europene. Profesor coordonator: Moți Tatiana.

Moți Tatiana și Andrei Florin Popa

Au mai fost premiați pentru rezultatele de la olimpiadele școlare, Turcuș Maria Victoria și Kelemen George Iuliu, care au primit premiul special la etapa națională a Olimpiadei de Biologie, sub îndrumarea profesoarei Cazan Ana.

Turcuș Maria Victoria și Kelemen George Iuliu

Profesorii coordonatori au fost recompensați cu diplome de recunoștință, iar elevii au primit diplome de excelență, precum și o recompensă financiară în valoare de 1.000 de lei din partea administrației locale.

Un premiu special, oferit de europarlamentarul Daniel Buda, va fi o vizită la Parlamentul European de la Bruxelles, drept recunoaștere a performanțelor remarcabile ale elevilor din Aleșd.


URMĂREȘTE-NE ȘI PE

38,922FaniÎmi place
1,738CititoriConectați-vă
1,049CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,960AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI