AcasăȘtiri LocaleAleșdEcoșcoala în pandemie la Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" din Aleșd

Ecoșcoala în pandemie la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd

11 martie 2020 – începutul unei perioade care a adus schimbări neașteptate în viețile noastre, schimbări care continuă să ne surprindă zi de zi și încă nu știm când vom reveni la starea de dinaintea acestei perioade pe care acum cu drag o denumim ,,normalitate”. 

Încă din prima zi a acestei perioade dificile ni s-a explicat că ritmul cotidian, cu activitățile aferente, va trebui să-l raportăm și să-l adaptăm noilor norme și reglementări care să ne protejeze de contactul cu virusul Sars-cov2. Multe dintre interrelațiile umane s-au mutat, din cauza distanțării sociale, din mediul real, ce ne înconjoară, în mediul virtual. Astfel, unele activități umane au fost aproape complet sistate, altele doar s-au redus semnificativ. În tot acest timp, omenirea s-a perfecționat continuu în privința instrumentelor noi ale tehnologiei moderne.

20 septembrie 2020 – 20 octombrie 2020 – luna plantării noilor puieți de tuia în parcul școlii și a îngrijirii celor sădiți anterior în vederea pregătirii acestora privind trecerea lor peste temperaturile scăzute din timpul iernii. 

10 octombrie 2020 – elevii clasei a X-a A, coordonați de prof. Szabo Osvath Eva Gabriella, respectând normele de distanțare socială, echipați cu măști și mănuși, încep reorganizarea parcului școlii de lângă intrarea elevilor, incluzând în noul aranjament peisagistic încă 7 puieți de tuia cu  frunze argintii. Puieții noi vor fi intercalați cu tuia plantată în urmă cu 4 ani, o specie cu coronamentul decorativ globos, din care câteva exemplare, din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii, au pierit. Elevii respectă planul de lucru prestabilit și se implică activ în îndeplinirea sarcinilor de lucru trasate în cadrul grupului de lucru, încărcându-se cu energie pozitivă în urma contactului direct cu natura. La sfârșitul plantării, puieții sunt udați abundent cu apă, echipa de lucru, sub coordonarea profesorului însoțitor, cu mulțumire sufletească, lasă în urmă un loc reamenajat ecologic.

Creșterea și dezvoltarea speciilor de tuia cu frunze argintii ne vor aminti peste ani că relația dintre om și natură a fost vitală și în pandemie!

Prof. Eva Gabriella Szabo Osvath, coordonator proiect Ecoșcoala

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,343FaniÎmi place
1,726CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI