13.6 C
Aleşd
luni, 24 martie 2025
Blue Container Aleșd

Echipa de la Colegiul Tehnic ,,Alexandru Roman” din Aleşd a obţinut Premiul I şi Cupa concursului

Anul Centenarului a trasnsmis un fior în sufletul fiecărui român. Instituţiile de cultură se unesc într-un gând comun: acela de a trezi în noi respectul şi recunoştinţa faţă de cei care acum 100 de ani au făcut să se nască România.

Vineri, 26 octombrie, în Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Șincaiˮ din Oradea, s-a desfăşurat concursul de idei şi scenarii pentru elevii de liceu ,,Unirea din perspectiva noastră”. Activitatea a fost organizată de Asociaţia Culturală Pro Lirica Oradea, cu sprijinul financiar al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. Tematica propusă de organizatori a fost o provocare pentru tinerii scenarişti şi actori din liceele bihorene participante. Scrierea scenariului a fost un moment de rememorare a clipelor sfinte din istoria naţională. Punerea în scenă a textului a presupus munca în echipă şi înţelegerea mesajului patriotic. Iar participarea la concurs a trezit emoţii nebănuite. Junimea bihoreană a dat mâna peste ani cu mesajul înaintaşilor.

În cadrul acestui eveniment a participat și echipajul Colegiului Tehnic ,,Alexandru Romanˮ din Aleșd coordonat de doamnele profesoare Băican Șarlota și Cadleț Ana Mihaela. Echipa a fost formată din elevii: Bogdan Adrian Ionuț – regizor, scenarist și actorul principal (regele Ferdinand I), Podhora Paul – în rolul Premierului Brătianu, Laura Gherghel – în rolul Reginei Maria, Duniaș Cristina – în rolul Deputatului, Cziáky Eduard – în rolul bucovineanului, Salomeea Vandici – în rolul basarabencei, Madar Grațiana – costumier. Sceneta ,,Ferdinand cel loial”, creată de elevul Bogdan Adrian Ionuţ, a transmis ideea că în sângele nostru respiră martirii. Momentul a fost un omagiu eroilor căzuți, Monarhiei şi elitei politice din acea vreme.

Celelalte echipe participante (din Ștei, Oradea și Beiuș) au avut, de asemenea, momente deosebite, dar juriul a primit cu dragoste și chiar cu ochii înlăcrimați scurtul nostru moment de teatru ce a pus în lumină un episod din viața României Mari. Emoțiile au fost mari, iar momentul premierii le-a recompensat: echipa de la Colegiul Tehnic ,,Alexandru Roman” din Aleşd a obţinut Premiul I şi Cupa concursului!

Concursul a fost precedat de un curs de două ore de regie şi actorie, cu profesorul de actorie Sebastian Bărbălan, regizor şi actor. Elevii au avut ocazia de a se deconecta de cotidian și de a intra în lumea fascinantă a teatrului şi a improvizaţiei. Întreaga activitate le-a adus elevilor în suflet o bucăţică din viaţa de artist.

Elevii aleşdeni s-au întors acasă cu o cupă, cu diplome şi cărţi, dar mai ales cu o amintire minunată, toate fiind dovezi ale talentului lor şi ale depăşirii propriilor limite. Aceşti tineri sunt dovada că patriotismul se manifestă prin: respectul faţă de trecut, îndeplinirea datoriei prezente şi încrederea în umanitate.

Frânturi din gândurile lor:
,,Ne bucurăm că am avut ocazia să participăm la acest concurs care a fost un pas mare pentru noi pentru că am reuşit să ne învingem frica și să depăşim emoțiile provocate de scenă. A fost o experiența plăcută să care ne-a amintit de originile poporului nostru şi de cei care au făcut posibilă această unire.” (Laura, Cristina şi Salomeea)

„Acest concurs mi-a oferit, personal, prilejul de a mă implica în ceva ce de mult mă pasiona, teatrul. În același timp, sunt mândru de prestația noastră și mă bucur că am avut oportunitatea să ne reprezentăm liceul exact așa cum ne doream, cu un mare succes!” (Eduard)

,,Acest concurs a reprezentat o etapă frumoasă pentru formarea mea culturală.” (Paul)

,,Tot ceea ce pot spune despre concursul de ieri este că după această experiență m-am îndrăgostit tot mai mult de arta teatrului care ne lasă să intrăm în adâncul sufletului nostru, al artistului şi al publicului. Activitatea ne-a dat prilejul să descoperim micile secrete din spatele cortinei. Consider că teatrul ne învaţă cum să trăim cu adevărat!” (Graţiana)

Prof. Ana Mihaela Cadleţ
Bogdan Adrian Ionuţ

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,003FaniÎmi place
1,735CititoriConectați-vă
1,003CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI