9.2 C
Aleşd
sâmbătă, 27 aprilie 2024

DRUMUL SPRE SUCCES

DRUMUL SPRE SUCCES. Așa se intitulează proiectul inițiat de „ORION CHOOSE TO BE A STAR” din Aleșd, a cărui lansare a avut loc luni 1 martie 2021 la Restaurantul „RIS„ din Aleșd.

- Publicitate -

La lansare au participat: Roxana Lascău reprezentantă a Primăriei Aleșd, Daniela Tutoș directoare la Școala Privată ProRoma din Tinca, Șerban Borda director artistic la Teatru „Regina Maria” din Oradea. Au fost prezenți de asemenea cadre didactice, preoți, reprezentanți a unor instituții ce au ca obiect, educația civică, ziariști.

Pentru a înțelege demersul lansat prin proiect, sunt necesare câteva date legate de inițiator. Asociația Orion chooseto be a star, este o organizație non guvernamentală, non-profit care are ca principal obiectiv dezvoltarea și educarea tinerilor și încurajarea acestora în a deveni cetățeni activi. Asociația promovează și susține dezvoltarea solidarității și toleranței în vederea realizării coeziunii sociale europene, dezvoltarea înțelegerii mutuale între tineri din țări diferite, dezvoltarea artistică și a libertății de expresie, precum și promovarea cooperării la nivel european.

Obiectivele esențiale ale Asociației sunt:

1. Promovarea unei abordări care respectă drepturile omului, incluzând principiile egalității și anti-discriminării, prin informarea despre cultură, istorie și identitatea romilor a 50 de tineri cu vârste între 13 și 16 ani pe o perioadă de 18 luni.

2. Creșterea nivelului încrederii în sine pentru copiii de etnie romă prin aducerea împreună a 50 de tineri reprezentând diferite etnii din orașul Aleșd pentru a acționa împreună pentru îndeplinirea aceluiași scop – festivalul Walk of Fame, pe o perioadă de 18 luni. Creșterea influenții societății civile, în vederea înțelegerii importanței educației formale și non formale, sensibilizarea și implicarea comunității locale în încurajarea copiilor pentru dezvoltarea abilităților creative.

4. Creșterea implicării în promovarea incluziunii și drepturilor omului în activitățile pe care organizația le desfășoară pentru comunitate, prin dezvoltarea expertizei privind incluziunea populației de etnie romă și prevenirea discriminării acesteia la nivel local. 

Creatorul și sufletul acestei organizații este d-na prof. Alina Buzle, al cărui crez în valorificarea potențialului tinerilor prin educație pentru transformarea lor în cetățeni activi, și-a găsit oportunitatea în această organizație. La început inițiativa a fost privită cu neîncredere și indiferență privind potențialul ei de a „mișca ceva” în direcția integrării romilor și a implicării sociale. Proiectele derulate de asociație în perioada 2017 – 2020 (8) au demonstrat că obiectivele propuse de organizație trebuie ascultate și promovate de întreaga comunitate. Proiectul „Drumul spre succes” este finanțat cu sprijinul financiar al ”Active Citizens Fund România” partea integrantă a Mecanismului Financiar al Granturilor SSE și Norvegiene 2014-2021. În prezentarea proiectului d-na Alina Buzle s-a referit la adresabilitatea obiectivelor ce privește situația romilor din Aleșd și obstacolele întâmpinate pentru integrarea socială a lor. 

OBIECTIVELE PROIECTULUI

1. Promovarea unei abordări care respectă drepturile omului, incluzând principiile egalității și anti – discriminării prin informarea despre istoria, cultura și identitatea romilor 

2. Creșterea încrederii în sine pentru copiii de etnie romă prin colaborarea cu tineri de alte etnii, cu care vor acționa împreună. 

3. Creșterea implicării în promovarea incluziunii și drepturilor omului în activitățile organizate prin dezvoltarea expertizei privind incluziunea populației de etnie romă și prevenirea discriminării acesteia.

4. Creșterea influenței societății civile prin intermediul ONG-urilor în vederea înțelegerii importanței educației formale și non formale, sensibilizarea și implicarea comunității locale în încurajarea copiilor pentru dezvoltarea abilităților creative. 

ACTIVITĂȚILE PROIECTULUI

1. „Muzica naturii”. Atelier de creație ce se va derula pe parcursul a 5 zile în cadrul căruia participanții vor confecționa instrumente muzicale neconvenționale din materiale reciclabile, specifice etniei din care provin.

2. „Atelierul de voce” (5 Zile). Se urmărește folosirea unor tehnici și metode specifice interpretării vocale.

3. „Mișcarea scenică și dans (5 Zile). Exerciții ce vizează, grupul, prin crearea unei coeziuni benefice în cadrul acestuia și pe fiecare cursant în parte. 

4. „Festivalul multicultural stradal” (5 zile). Activitate de diseminare a rezultatelor proiectului, menite să promoveze o mai bună înțelegere a diversității culturale și consolidarea dialogului multicultural.

Înainte de începere a activităților se va desfășura la Oslo în Norvegia un curs de formare cu durata de 5 zile pentru perfecționarea capacității de a lucra cu copiii de etnie romă.

În cadrul discuțiilor, invitații au adus în fața audienței preocupări în domeniul integrării romilor în societate, prin învățământ și cultură, precum și unele proiecte pentru viitor. În final s-a manifestat interesul față de acest proiect, cei prezenți exprimându-și acordul de colaborare în implementarea sa.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,418FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
943CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI