Două incendii, azi-noapte, la Ponoară și Oradea

308
14 pompieri militari au acţionat pentru stingerea unui incendiu în localitatea Teleac
Foto © ISU Crișana
 

În cursul nopții de luni spre marți, 08 mai a.c., în jurul orei 00.55, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea a acționat pentru stingerea unui incendiu produs la Podul Intelectualilor din municipiu.

 

În urma evenimentului, generat cel mai probabil de fumatul în locuri nepermise, au ars izolația de plastic de pe arcadele podului și circa 500 de kilograme deșeuri menajere.

În aceeași noapte, în jurul orei 00.35, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic de Urgență 112, pompierii Stației Aleșd au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un adăpost de animale din cadrul unei gospodării situate în localitatea Ponoară, comuna Bratca.

La sosirea echipajelor de stingere, arderea era generalizată, construcția din lemn, cu o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, fiind mistuită de flăcări. În momentul producerii incendiului, în adăpost nu se afla niciun animal.

Incendiul, a cărui cauză probabilă a constituit-o folosirea intenționată a sursei de aprindere, a fost stins în jurul orei 01.20, pompierii militari împiedicând propagarea acestuia la locuință.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.