Lovitură în cazul a cinci tineri din Aleșd, care au fost acuzați că ar fi violat o minoră de 14 ani. După ce au petrecut mai bine de o săptămână după gratii, în baza unor mandate de arestare emise de Judecătoria Aleșd, băieții au fost puși în libertate de Tribunalul Bihor, pe 30 decembrie.
„Admite contestaţiile formulată de contestatorii inculpați (…), împotriva încheierii penale (…) din data de 22.12.2024, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aleşd, pe care o desființează în întregime și în rejudecare (…)dispune luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile”, se arată în încheierea Tribunalului Bihor, publicată pe portalul instanțelor.
Potrivit documentului citat, în timpul controlului judiciar, cei cinci tineri nu au voie să părăsească țara și nici să ia legătura unul cu altul ori cu minora care le-ar fi căzut victimă. În plus, ei trebuie să se prezinte la Poliție, la instanță sau la Parchet ori de câte ori sunt chemați și să anunțe orice schimbare a locuinței.
Tribunalul Bihor a dispus punerea imediată în libertate a celor cinci, care au fost arestați pe 22 decembrie, de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aleșd. Decizia instanței orădene este definitivă.
Articolul inițiat:
Judecătoria Aleșd a dispus, pe 22 decembrie 2024, arestarea preventivă a cinci tineri acuzați de comiterea unor infracțiuni grave, inclusiv viol și lipsire de libertate, într-un caz de abuz sexual asupra unei minore. Incidentul a avut loc în luna mai 2024, când victima, o fată de 14 ani, a fost abuzată sexual de către inculpați, care au filmat activitatea cu scopul de a produce materiale pornografice.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alesd, fapta a fost comisă în luna mai a acestui an, când victima a acceptat propunerea unuia dintre băieți, minor, de a se întâlni pe un teren de fotbal aflat în apropierea locuinței fetei. Cei doi discutaseră pe Facebook și au stabilit să se vadă la miezul nopții, au aflat ulterior procurorii din Aleșd.
Însă când a ajuns la locul convenit, minora a observat că băiatul era însoțit de un alt bărbat. S-au urcat cu toții într-o mașină și au pornit spre locuinta minorului, iar pe drum au luat un alt minor și un tânăr.
Ajunși la destinație, minora s-a dus într-o cameră cu băiatul cu care discutase online și au întreținut relații sexuale. Ulterior, adolescentul a ieșit din cameră și a revenit cu cei trei indivizi care veniseră cu mașina și cu un alt minor, cerându-i fetei să se culce cu ei. Aceasta i-ar fi refuzat și i-a împins, au explicat procurorii care au aflat că „inculpații au amenințat-o că, dacă nu îi lasă să întrețină raporturi sexuale, nu o vor mai duce acasă”.
Trei dintre ceilalți indivizi au avut raporturi sexuale cu minora, în timp al patrulea nu a reușit să-și ducă la capăt intenția. Agresiunile au fost filmate chiar de cel care a convins-o pe victimă să vină la întâlnire, după care au urcat-o pe fată în mașină pentru a o duce acasă.
Pe drum, s-au oprit la marginea unei păduri, iar unul dintre minori a întreținut din nou raporturi sexuale cu fata care era imobilizată de bărbat.
„Ulterior, persoana vătămată a început să plece pe jos, spre casă. Când băieții și-au dat seama că ea a plecat, i-au strigat din urmă «hai că te ducem acasă, hai, tu, nu merge pe jos». Când mașina a ajuns în dreptul ei, minora a urcat în mașină alături de băieți și astfel a ajuns acasă”, au transmis procurorii Parchetului Aleșd.
Aceștia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor cinci, trei dintre aceștia fiind acuzați de viol asupra unui minor și lipsire de libertate, iar al patrulea de tentativă de viol și lipsire de libertate. În cazul minorului care a conversat cu minora și a chemat-o la întâlnire, anchetatorii au stabilit că nu poate fi acuzat de viol, pentru că diferența dintre el și victimă e mai mică de 5 ani, iar actul intim a fost consimțit de minoră. În schimb, băiatul a fost acuzat de complicitate la patru fapte de viol și de două infracțiuni de lipsire de libertate.
Pe 22 decembrie, un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aleșd a admis propunerea procurorilor și i-a arestat pe cei cinci inculpați pentru 30 de zile.