… Plouă mărunt și trist peste oraș… Discret și fără „bun-rămas”, a pornit spre Eternitate un Om ales, Părintele Petru Aurel Lup, care până ieri a aparținut tuturor, dar pe care astăzi îl revendică, exclusiv, Cerurile.
E greu să așezi în cuvinte ceea ce-a însemnat Părintele paroh de-a lungul celor 40 de ani în care a slujit cu credință și devotament comunitatea creștinilor ortodocși din Aleșd. A fost, pe rând, martorul copilăriei și adolescenței multora dintre noi, adunați în prag de Sărbători la Taina Sfintei Împărtășanii. Prin slujirile sale a zidit Cuvântul lui Dumnezeu în inimi, ne-a așezat pirostrii pe creștete, ne-a botezat copiii și-a fost alături de noi în clipele grele când ne-am condus părinții pe ultimul drum. S-a aplecat să ne ridice și ne-a îmbrățișat cu dragoste părintească atunci când la orizont se arătau furtuni.
Cine ar putea, vreodată, să uite predicile sale, prin care dorea să devenim mai buni, mai iubitori, mai aproape de modelul pe care însuși îl oferea, cu generozitate? Sau Nopțile de Înviere când vocea Părintelui vestea: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte Viață dăruindu-le!”? La Ceruri ajungea slujba Părintelui, în dangăt de clopot.
Noi nu vom uita, Părinte drag! Noi, nu!
Rugă vom înălța către Bunul Dumnezeu să vă țină în Lumină, de-a Dreapta Sa, căci dumneavoastră ne-ați învățat că „Glasul lui Dumnezeu în noi este propria conștiință” și că „Iubirea nu cade niciodată”.
Nu-i așa, Părinte? Nu-i așa?…
Cei care l-au iubit!
