Câinii fără stăpân din Aleșd vor fi strânși prin serviciul înființat în acest scop

844
Foto © Eva și Gogu


Președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan, a prezentat în cadrul conferinței de presă de astăzi, 28 ianuarie, programul județean de gestionare a câinilor fără stăpân. Acesta va presupune o colaborare între Consiliu și toate primăriile din Bihor. 

Pe lângă cel din Oradea, în județ vor fi înființate încă patru servicii zonale de capturare a câinilor fără stăpân în orașele Marghita, Salonta, Beiuș și Aleșd. În fiecare dintre cele patru orașe va exista un adăpost temporar în care câinii vor fi găzduiți până la preluarea acestora de către serviciul Administraţiei Domeniului Public Oradea (ADP). Animalele vor fi transportate în fiecare săptămână în adăpostul din Oradea, unde vor fi sterilizate, cipate și îngrijite. 

Consiliul Județean Bihor va achiziționa patru mașini pentru primăriile-centru de regiune. Acestea din urmă vor pune la dispoziție doi angajați, un șofer și un operator, pentru capturarea câinilor fără stăpân. Vor fi stabilite tarife la nivel de județ pentru capturarea, sterilizarea și ciparea patrupedelor și se va urmări sancționarea celor care își abandonează câinii pe domeniile publice ale unităților administrativ-teritoriale. De asemenea, vor exista campanii de sterilizare gratuită a câinilor din gospodării până în toamna acestui an, în primă fază, în localitățile cu peste cinci mii de locuitori.

„Am avut dimineață o întâlnire cu primarii celor patru orașe-centre de regiuni din județul Bihor și împreună cu dânșii și reprezentantul serviciului specializat din Oradea, am convenit să punem în practică în următoarea perioadă acest program de gestionare a câinilor fără stăpân în așa fel încât județul Bihor să fie un județ în Uniunea Europeană, cu localități fără câini abandonați prin centrele orașelor mai mici sau în comunele noastre. Credem că vom putea derula acest program în care, pe baza adoptării unui regulament în următoarele două luni, vom putea vota toate hotărârile de punere în practică a acestui sistem. Primăriile mari, cele patru, își vor putea înființa serviciile care să gestioneze situația câinilor fără stăpân atât pe teritoriul lor, cât și în zonele limitrofe. Vom derula campaniile de sterilizare și de cipare până în toamnă. Mă bazez pe colaborarea cu primăriile din Bihor, iar în momentul în care vom aproba bugetul vom aloca resursele necesare pentru finanțarea acestor cheltuieli”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. 

Crearea unui astfel de program este posibilă odată cu modificările normelor metodologice privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân adoptate în ședința de Guvern din 27 ianuarie. Astfel, în present, un serviciu poate captura și adăposti animalele fără stăpân din tot județul, indiferent de localitatea în care este înființat serviciul respectiv.  

Regulamentul-cadru privind gestionarea câinilor fără stăpân va fi pus în dezbatere publică în cel mult două săptămâni.

Conferință de presă 28.01.2021

Conferință de presă 28.01.2021

Publicată de Consiliul Judeţean Bihor pe Joi, 28 ianuarie 2021
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.