14.2 C
Aleşd
joi, 3 octombrie 2024
Blue Container Aleșd

Buletin Informativ IPJ Bihor – 14.06.2016

ADMINISTRATOR DE FIRMĂ BĂNUIT DE EVAZIUNE FISCALĂ,
REȚINUT DE POLIȚIȘTII BIHORENI

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au reținut un administrator de firmă bănuit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 749.000 lei prin evaziune fiscală.

Luni, 13 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă un bărbat de 47 de ani, din localitatea Aleșd, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bihoreni de investigare a criminalității economice îl bănuiesc pe acesta că, în perioada 2008 – 2012, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu sediul în Aleșd, ar fi evidențiat în documentele contabile ale societății operațiuni comerciale fictive, respectiv achiziții de bunuri de la șase societăți comerciale cu comportament tip “fantomă” din județele Satu Mare, Dolj, Galați și Arad, în vederea sustragerii societății de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

Prejudiciul total cauzat astfel bugetului de stat este de 749.019 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Marți, 14 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor îl vor prezenta pe acesta la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat bugetului de stat.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,331FaniÎmi place
1,732CititoriConectați-vă
979CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,660AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI