Un bărbat în vârstă de aproximativ 58 de ani a suferit un infarct în timp ce se afla pe terasa unui local din Aleșd, vineri seară. Martorii spun că, fără intervenţia promptă a echipajului smurd, bărbatul şi-ar fi pierdut viaţa.
Primul echipaj smurd ajuns la locul solicitării, de la stația de Pompieri din Aleșd, a găsit victima în stop cardiorespirator, posibil în urma unui infarct și a început imediat manevrele de resuscitare.
La locul indicat a ajuns şi echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea şi, împreună, cele două echipaje au efectuat manevrele de resuscitare pentru bărbatul care se afla în stare critică.
După câteva minute de luptă contracronometru, bărbatul a răspuns manevrelor salvatorilor, astfel că a fost stabilizat şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean din Oradea pentru continuarea investigaţiilor medicale necesare.
Update: Bărbatul care fost resuscitat și dus de urgență la spital, din păcate a decedat.
































